Noii consilieri ai Oradei şi-au primit certificatele constatatoare ale alegerii

Data publicării:
VO conisilieri mandate

Certificatele constatatoare ale alegerii au fost înmânate unui număr de 18 consilieri PNL, cinci social-democrați și celor patru aleși din partea UDMR. 

La întâlnire a fost prezent și Mircea Mălan, cel care cu o oră înainte a luat parte la reunirea festivă a noilor consilieri județeni.

Mircea Mălan, candidat PNL pentru șefia CJ Bihor: "Sunt candidat din partea PNL pentru funcția de președinte al CJ Bihor și ca urmare voi ramâne în această funcție. Avem cel mai bun scor pe care vreun partid l-a obținut atât în Oradea, cât și în Bihor din 90 încoace. Ca urmare, ne apucăm de lucru."

Adelina Coste, consilier local PSD: "Voi fi consilier local la cel de al treilea mandat, voi continua să lupt pentru toți cetățenii din Oradea. Sunt pe primul loc și îi voi reprezenta în continuare cu cinste în cadrul consiliului local pentru acest mandat."

Constituirea oficială a Consiliului Local va avea loc, conform legii, la cinci zile după ce partidele reprezentate în acest for vor înainta Autorităţii Electorale Permanente bilanţurile financiare ale campaniei, dar nu mai târziu de 27 iunie.

Reporter: Romana Fărcaș
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...