O comună din Bihor asigură iluminatul stradal şi al instituţiilor cu ajutorul unui parc fotovoltaic propriu

Data publicării:
parc voltaic 170315

Construcția parcului fotovoltaic a început în 2013, în satul Santăul Mare, şi a fost terminată în această lună. Edilii din Borş au fost primii din nord-vestul ţării care au obținut 2 milioane şi jumătate de euro, bani nerambursabili, pentru un proiect energetic

"Este vorba de un parc fotovoltaic de 1mW. Asta înseamnă ca avem 4168 de panouri de 240 V", spune Geza Batori, primarul comunei Borş.

"Acum ne aflăm în faza probelor tehnologice: vedem calitatea energiei electrice produse, parametri tehnici ai invertoarelor dacă se încadrează în parametri daţi de constructor", a explicat Sandor Lukacs, manager de proiect

Luna următoare, după ce vor fi obţinute acreditările şi licenţa, parcul fotovoltaic va intra în funcţiune.

"Energia de la parcul fotovoltaic este preluată de distribuitorul de reţea şi prin intermediul unui furnizor de energie, energia merge prin sistemul naţional de distribuţie şi transport a energiei către consumatori: în cazul de faţă consumatorii primăriei: primărie, şcoli, grădiniţe", a detaliat inginerul Marian Magda.

Şi iluminatul stradal va fi asigurat de parcul fotovoltaic. Pentru că nu va mai trebui să plătească pentru electricitate, administraţia locală va înregistra economii semnificative.

"Noi, lunar, peste 50 mii de lei cheltuim pentru energia electrică. Peste 6 miliarde de lei vechi cheltuim anual pe energie electrică", a calculat primarul de Borş.

Activitatea parcului poate fi monitorizată online. Aşa pot fi aflate energia produsă în cursul unei zile şi intensitatea radiației.

O altă comună învecinată Oradei face o investiţie asemănătoare, din bani europeni.

"Ținând cont că anual plătim aproape o sută de mii de euro curentul, iluminatul și ce se consumă la instituții și la școli, pentru noi este un avantaj destul de mare", susţine Ioan Gligor, viceprimarul comunei Osorhei.

Parcul voltaic din Oşorhei va funcționa cel târziu la sfârșitul lunii august.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri