O treime din pădurile Bihorului, în proces de retrocedare

Data publicării:
paduri 120214

În 1922, moşierul Alexandru Mateescu a cumpărat de la un boier maghiar toate titlurile de proprietate pe care acesta le avea, însă a pierdut pământul la reforma agrară a comuniştilor. Avocata lui Alexandru Mateescu spune că e vorba de 63 de mii de hectare, pe care le vrea înapoi.

"Niciodată suprafata deţinută de grofi sau de Mateescu nu a avut această suprafaţă. A fost mult mai mică, undeva la 6 mii de hectare", spune Mitică Lazăr, primarul comunei Auşeu.

"Suprafaţa comunei este 7200 de hectare cu teren agrar, cu case. Este aberant ceea ce se întâmplă", crede Alexandru Cipleu, membru în comisia locală şi judeţeană de fond funciar.

Avocata Elena Muresan consideră că "sigur că este o problemă pentru autorităţi şi pentru comisiile locale, pentru primării restituirea acestei suprafeţe foarte mari de pădure, care le strică dumnealor aranjamentele."

O virgulă a provocat toate problemele

În timp ce avocata spune că cele 63 de mii de hectare există, autorităţile o contrazic. O virgulă pe actele vechi ar fi dus la această neînţelegere şi în loc de 6300 de hectare s-a ajuns la 63 de mii.

Adrian Florescu, directorul Direcţiei Silvice Bihor: "Aş spune că înseamnă totul ar trebui să retrocedăm din ce nu mai avem."

Oamenii din zonă recunosc că terenurile îi aparţineau moşierului Mateescu înainte de reforma agrară din '45.

"- Ce ştiţi, ale cui erau pământurile de aici?

- Ale lui Mateescu, din câte am auzit şi din titlurile care le aveam de la reforma agrară."

Însă ce contestă ei este mărimea proprietăţii pe care o cere casa de avocatură. "Dacă ei au avut, de ce nu au stat aici? Că noi am stat aici de 50 de ani. De ce nu au stat şi ei să îl folosească, dacă zic că sunt în drepturi?", se întreabă Teodor Copil, din satul Zece Hotare.

Până acum primăria din Auşeu a retrocedat castelul în care a stat Aexandru Mateescu. Primăria din Vadul Crişului a recunoscut dreptul de proprietate pentru 988 de hectare de pădure, iar cea din Şuncuiuş pentru 433 de hectare. Autorităţile dispută restul de pământ cu casa de avocatură în instanţă.

reporter: Andrea Crişan
operatori: Constantin Gheorghiţă/Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri