Oferte pentru vacanța de 1 Decembrie în Maramureş

Data actualizării: Data publicării:
cavnic maramures

Au început pregătirile pentru minivacanța de 4 zile pe care români le vor avea de 1 Decembrie. În Maramureș, proprietarii de hoteluri și pensiuni au păstrat tarifele de anul trecut, iar acum stabilesc ultimele detalii pentru meniuri. Și pentru că la Cavnic a căzut deja prima ninsoare, administratorii de pârtii estimează că, la fel ca în ultimii 5 ani, începutul lui decembrie aduce startul sezonului de schi.

„Avem șanse destul de mari să se schieze de 1 Decembrie. A început să ningă, însă cam după 15 noiembrie o să vină iarna adevărată”, spune Cornel Poenar, administratorul unei pârtii din Cavnic.

În prezent, pe pârtiile din Cavnic stratul de zăpadă măsoară între 10 și 15 centimetri. Dacă vremea va continua să se mențină rece, în mai puțin de o săptămână administratorii de pârtii vor porni și tunurile de zăpadă artificială. Deși tarifele rămân neschimbate față de anul trecut, condițiile pe pârtii au cunoscut îmbunătățiri semnificative peste vară.

„Am mai făcut o pârtie de 800 de metri cu zăpadă artificială și la sosirea telescaunului am definitivat un apres-ski cu o terasă foarte mare”, a mai spus Cornel Poenar.

Camerele de hotel au fost și ele renovate peste vară astfel încât turiștii să gaseasca iarna aceasta o atmosferă cât mai primitoare.

Spre exemplu, pentru o noapte de cazare într-un hotel de 3 stele, tarifele încep de la 170 lei/camera. În preț este inclus micul dejun, accesul gratuit la centrul SPA, dar și reduceri de 30% pentru închirierea echipamentelor de schi.

„Turiștii au început să se intereseze deja de ofertele noastre. Sunt turiști din toată țara. Au și venit deja cei din Maramureș pentru că au văzut că a apărut deja prima zăpadă la noi. Gradul de ocupare este undeva la 70% până în momentul acesta”, susţine Călina Vultur, reprezentanta unui hotel din Cavnic.

La 16 kilometri de Cavnic, în Dănești, turiștii vor avea parte de cazare în camere cu bliduri pe pereți. Tarifele încep aici de la 150lei pe noapte pentru o cameră, iar rezervările au fost făcute din timp.

„Restaurantul nostru (...) e cu specific tradițional. Oferim turiștilor mâncare tradiționala, pâinea coaptă în cuptorul nostru cu lemn, pâine tradițională de casă pe vatră”, povesteşte Delia Cufoian, reprezentanta unei pensiuni din Dănești.

În acest an, de 1 Decembrie, românii beneficiază de o minivacanță de patru zile: de joi, 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, până duminică, 3 decembrie.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...