Oradea Civică va contesta amenzile primite după protestele de la aeroport și din Sânmartin

Data actualizării: Data publicării:
amenda rezist

Membrii asociaţiei Oradea Civică vor contesta în instanţă amenzile primite din partea Jandarmeriei Bihor. 10 mii de lei este cuantumul acestor amenzi, conform asociaţiei, după protestele organizate la Aeroportul Oradea, dar şi la dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul din Sânmartin.

Zeci de parlamentari ai PSD au venit atunci în Bihor pentru acest eveniment, fiind întâmpinaţi cu ostilitate la coborârea din avion ce circa 50 de protestatari.

A doua zi, scandările la adresa partidului de guvernământ au continuat în comuna Sânmartin, cu ocazia dezvelirii bustului marelui domnitor român.

Sebastian Duma, preşedintele Oradea Civică: „Am vrut şi noi să participăm la dezvelirea statuii pentru că era un eveniment public. Nu cred că acolo era un eveniment PSD-ist sau doar pentru pesedişti; în comuna aia şi în ţara asta nu cred că locuiesc doar pesedişti. Noi fiind din zonă, am zis să participăm şi să ne exprimăm dezaprobarea faţă de politicienii aflaţi la guvernare. Am fost amendaţi şi acolo ni s-a spus că participăm la o contramanifestaţie - asta este o aberaţie.

Ni s-a spus că am manifestat într-un loc interzis. Acum să vedem cum e cu locurile astea interzise, pentru că în ţara asta va fi interzis totul dacă tot aşa continuăm. Am discutat cu mai mulţi avocaţi, ne-am consultat şi vom contesta în instanţă amenzile.”

Redactor: Claudiu Mihuţ

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri