ORADEA. Copiii unui club de dans fac spectacole pentru un băiețel bolnav

Data publicării:
andreas dominic

Zeci de copii din Oradea repetă pașii de dans pentru spectacolele la care vor participa în sprijinul lui Andreas. Este felul lor a face cunoscut cazul băiețelului și de a strânge fonduri pentru acesta.

"Am organizat o gală caritabilă pentru el. Părinții copiilor de la clubul de dans i-au ajutat financiar cum au putut prin spectacole de 1 iunie, anul ăsta am organizat două gale caritabile pentru Andreas", spune Oana Vesi, antrenor de dans.

"Noi, prin spectacolele care le facem cu copiii aici, sperăm să sensibilizăm mai mult lumea ca să știe că are și Andreas o șansă să danseze", o completează Florin Culda, şi el antrenor de dans.

Andreas suferă din naștere de dublă pareză cerebrală, iar pentru recuperare are nevoie de multe terapii. Pentru acestea părinții băiețelului cheltuie anual 20 de mii de euro.

"Andreas face 3-4 terapii curente pe zi; la 3 luni aducem un specialist din Austria. Am fost în Antalia la terapie cu delfini și ne propunem să ajungem la Barcelona, unde este un centru de recuperare foarte renumit", povesteşte Loredana Zăgrean, mama lui Andreas.

"De un timp încoace spasticitatea, tensiunea musculară a crescut și ar fi nevoie de o alungire de tendon care se face cu costuri destul de mari", susţine Adrian Pereș, kinetoterapeut.

Pentru următoarea operație la o clinică din Spania este nevoie de o sumă importantă pe care părinții încearcă să o adune.

Tiberiu Zăgrean, tatăl lui Andreas: "Noi încercăm să-l ajutăm să facem cât mai multe terapii împreună cu toți prietenii care sunt alături de noi și-l iubesc pe Andreas; terapiile sunt multe și costisitoare."

"Dacă la început, nici nu puteam să îmbrăcăm copilul pentru că era atât de înțepenit, acum Andreas poate să stea pe coate stă câteva secunde în șezut, spune cam 60 de cuvinte. Este minune, cum spun medicii, inclusiv de la Cluj, și care consideră că este un copil care poate fi recuperat complet", explică mama băieţelului. 

Cei care vor ca minunea să se întâmple și Andreas să fie recuperat complet, pot face donații în conturile deschise la Banca Transilvania sau prin PayPal. De asemenea, pot afla întreaga poveste a lui Andreas Dominic pe site-ul Andreas-Dominic.org.

SWIFT: BTRLRO22
Cont in Lei: RO59BTRLRONCRT0231634401
Cont in Euro: RO09BTRLEURCRT0231634401
deschise la Banca Transilvania

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri