ORADEA. Jucăriile de pluş, vedetele unui meci de baschet

Data publicării:
jucarii

Indiferent de vârstă, fanii echipei din Oradea nu au venit cu mâna goală la sală.

"Această inițiativă pe care CSM Oradea a avut-o pentru ziua de astăzi este exact pe sufletul nostru. Le încărcăm pe toate în două dube care sunt afară în fața ușii și luni dimineață le ducem direct la Vășad, unde avem contactul cu domnul paroh din sat și le vom distribui", spune Ioana Mudura, reprezentanta Asociaţiei pentru Viaţă.

Baschetbaliştii au fost impresionaţi de gestul fanilor, care au fost la a patra astfel de acțiune.

"Publicul nostru este extraordinar. A fost cel mai frumos gest pe care l-am văzut pe un teren de baschet peste tot pe unde am jucat și le mulțumesc pentru felul în care ne susțin", a declarat Rade Markovic, baschetbalist CSM Oradea.

"Dacă nu mă înșel, prima oară s-a inițiat aici cu All Star Game, dacă nu mă înșel. Mă bucur să văd că încă continuă și fanii contribuie foarte mult la această acțiune", spune Andrei Mandache, baschetbalist CSM Oradea.

Toate jucările pe care fanii le-au aruncat în teren vor ajunge la copiii dintr-un sat din nordul judeţului Bihor.

Reporter: Adrian Ciucuriţă

Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri