Oradea, mai tare ca Berlinul

Data publicării:
sport 20polo 20csm-39681

Campioana României, CSM Digi Oradea nu a uitat de înfrânegrea suferită în tur şi a evoluat imperial în confruntarea cu berlinezi cărora le-au administrat o înfrângere mult mai lejeră decât o arată scorul, 11-7, în cea de-a şasea etapă a grupei D a Ligii Campionilor.

„Dacă vom juca aşa în continuare, toţi pot să fie optimişti că vom obţine punctele care să ne ajute să mergem mai departe", a declarat Laszlo Toth, antrenorul CSM Digi Oradea.

În aceiaşi notă optimistă a fost şi jucătorul Andrei Buşilă: „După meciul de la Berlin pe care l-am, pierdut, zic eu, nemeritat, în seara asta am făcut un meci extraordinar. Cred că e unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre".

Poloiştii orădeni au avut şi şapte puncte pe tabelă, însă în ultimul sfert, la adăpostul avansului, CSM Digi a lăsat jocul mai moale, numai bine pentru ca nemţi să puncteze, dar la impresia artistică. Prin această a doua victorie în grupă, CSM Digi a urcat pe locul trei în clasament, cu un total de şase puncte, şi la Oradea începe să se simtă mirosul de primăvara europeană.

„Am terminat acest an pe locul trei în această grupă, dar urmează meciurile cele mai dificile, în deplasare la Istanbul şi meciul de acasă cu Partizan Belgrad. Noi ne dorim foarte mult acum nu doar să ne calificăm ci să ne calificăm de pe o poziţie destul de bună, pe locul doi, sau trei, a declarat şi "căpitanul" Nicuşor Diaconu.

CSM Digi Oradea va întâlni în următoarea rundă, programată pe 9 ianuarie, în deplasare, pe Galatasaray Istanbul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri