ORADEA. Plimbare cu tramvaiul de epocã, de Florii

Data publicării:
tramvai epoca Florii

Sărbătoriţii de Florii au avut parte la Oradea de un cadou special: o plimbare cu tramvaiul de epocă. Vechi de un secol, mijlocul de transport e una dintre atracţiile oraşului.

Iniţial, acest tramvai a circulat pe străzile din Viena la începutul secolului trecut. A fost adus la Oradea în 2016, când a şi fost restaurat. Prima cursă din 2017 a fost chiar de Florii.

"Am zis hai să combinăm utilul cu plăcutul și să le oferim celor ce poartă nume de Floare o călătorie gratuită cu tramvaiul de epocă", spune Carmen Tocuţ, purtãtorul de cuvânt al OTL.

Sãrbãtoriţii au apreciat cadoul.

"Bunica mea se numea Floare și am primit moștenire de la ea acest nume. E ziua mea si am vrut să-mi ofer acest cadou", spune un călător.

"Am fost curioasă de senzația pe care poți să o ai într-un tramvai vechi. E total altceva; interiorul e din lemn, e mult mai oldies şi îmi place."

"Nu se conduce greu, se conduce ușor, dar trebuie puțină atenție", explică Petru Faur, vatman.

Printre călători a fost şi Gheorghe Popa. Are 84 de ani şi prins vremurile când acest tramvai era doar un mijloc de transport obişnuit. "Erau vatmanii bătrâni, dar era rece acolo unde erau și erau îmbrăcați cu șube pe ei, le era frig."

"Pe lângă aspectul exterior impecabil și piesele absolut originale tramvaiul se mai remarcă și printr-o viteză neobișnuită : 10 kilometri la oră", a observat Bogdan Costea, reporter Digi 24 Oradea.

Tramvaiul va reîncepe cursele în vară, când va circula în fiecare weekend. Preţul unui bilet e 8 lei. Copiii plătesc doar jumătate.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri