Oradea, tot mai atrăgătoare pentru turişti. 200.000 de vizitatori au fost în 2016

Data actualizării: Data publicării:
oradea turisti

Zeci de milioane de euro au investit autorităţile din Oradea pentru a câştiga o poziţie cât mai bună pe harta turismului naţional şi regional. Au fost reabilitate clădiri istorice şi zonele centrale, iar pe aeroportul din Oradea aterizează tot mai multe curse din străinătate. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Anul trecut, oraşul a fost vizitat de aproape 200 de mii de turişti.

Când sunt întrebaţi despre ce îi atrage pe turişti în oraşul lor, orădenii au mai multe răspunsuri.

"Este un oraş în plină dezvoltare, străzi renovate, centru modernizat."

"Bisericile sunt foarte multe - Biserica cu Lună; sunt multe obiective ce merită vizitate."

"Oradea poate atrage turişti datorită clădirilor."

"Curăţenia, se vede o mare diferenţă."

"În primul rând ospitalitatea ce ne caracterizează ca popor."

La toate acestea s-au adăugat măsurile luate de administraţia locală pentru transforma Oradea într-o destinaţie cât mai atrăgătoare atât pentru români, cât şi pentru străini.

"Din punct de vedere a city break-ului, Oradea deja intră la nivel naţional în programul mai multor agenţii. Un tour-operator naţional a inclus deja Oradea ca city break într-un pachet turistic pe care îl ofertează prin 150 de revânzători", a explicat Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.

În plus, tot mai multe companii aeriene operează zboruri spre destinaţii externe de pe proaspăt modernizatul aeroport din Oradea.

"Avem 4 noi rute: Londra, Eindhoven, Barcelona, Milano operabile în perioada verii. Estimăm un trafic de peste 120 de mii de clienţi", susţine Denis Barabas, reprezentantul unei companii aeriene.

Aşa se face că anul trecut numărul celor care au vizitat Oradea a crescut cu 17% faţă de 2015 şi a ajuns la aproape 200 de mii.

"Ne propunem să creştem cu acelaşi procentaj, acelaşi ritm de creştere şi cred că anul acesta vom depăşi cu numărul turiştilor numărul locuitorilor oraşului", spune directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.

Iar pentru aceasta edilii au pus la punct un plan pentru următoarea perioadă.

"Vom continua cu lucrările în zona centrală, vom transforma câteva străzi în zone pietonale care să facă legătura între centrul oraşului şi Cetate, vom reamenaja pieţele centrale şi vom continua reabilitarea clădirilor monument din zona centrală", a detaliat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Pentru a mări capacitatea turistică şi atractivitatea unor obiective, municipalitatea a deschis în 2016 şi începutul lui 2017 mai multe şantiere. Aceste lucrări vor trebui însă finalizate înainte de începerea sezonului estival", a aflat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Pe lângă aceste măsuri, localnicii sunt convinşi că se mai pot face multe pentru dezvoltarea turistică a oraşului.

"Putem să ne axăm mai tare pe băile balneare, pe apa termală."

"Multe evenimente, concerte, cum a fost şi street food-ul."

Turiştii reprezintă o sursă importantă de venit şi pentru bugetul Oradei. Numai din taxa hotelieră anul trecut au intrat în vistieria peste 700 de mii de lei.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri