ORADEA. Zeci de administratori care au furat din banii locatarilor, cercetați în libertate sau iertați de închisoare

Data publicării:
asociatii

Asociaţia Carpaţi din Oradea a aflat în anul 2010 că are o „gaură" în buget de 210.000 de lei. Timp de patru ani, casiera asociaţiei a luat sistematic bani din conturi. S-a lăsat cu un proces câştigat de păgubiţi, însă fără recuperarea prejudiciului.

„Casiera noastră foarte amabilă, ne-a vorbit frumos. Nici nu ne-am închipuit că putem fi traşi pe sfoară aşa uşor", spune Florica Păcurar, locatara unui apartament din cadrul asociației.

Altă asociaţie, aceeaşi problemă: prejudiciu de 250 de mii de lei, după ce timp de cinci ani administratorul nu a plătit nicio factură la utilităţi. Proprietarii au făcut plângere penală împotriva lui. Până la finalizarea cercetărilor, tot ei plătesc: între 50 şi 80 de lei pe lună, ca să nu rămână fără căldură şi apă caldă. Şi asta pentru că „raportul contractual juridic are loc între asociaţie şi furnizorul, CET. Cel care semnează contractul din partea asociaţiei este doar un intermediar, pe care l-au ales tot oamenii", după cum explică Anamaria Grosu, administrator de asociaţie.

Locatari taxați de două ori

Chiar dacă recunosc că locatarii nu au altă vină în afară că şi-au ales greşit conducătorii, furnizorii spun că nu au ce face decât să-i mai taxeze o dată pe locatari.

„Practic, e o plată în plus, îşi plătesc încă o dată facturile şi evident, penalităţile aferente", spune Adrian Ciursaş, de la Biroul de Recuperare Credite al Electrocentrale 

Când locatarii refuză să plătească se ajunge la debranşare.

„90 de apartamente de pe Aleea Rogerius din Oradea au rămas fără apă caldă şi agent termic în anul 2009. Un control al celor de la Electrocentrale a dovedit că cineva delapida bani. Astfel că de atunci, oamenii nu au nici apă caldă, nici căldură", detaliază reporterul Digi24 Oradea Laura Breb.

În cadrul Primăriei Oradea există un compartiment care face controale frecvent la asociaţiile de proprietari. Pentru că numărul angajaţilor este prea mic faţă de cele 750 de asociaţii din oraş, funcţionarii le cer locatarilor să îi anunţe când descoperă nereguli.

Astfel, angajații Primăriei "le aduc la cunoştinţa proprietarilor neregulile constatate, pot să amendeze inclusiv asociaţiile de proprietari care nu îşi fac treaba şi întocmesc acele procese verbale care pot servi locatarilor care vor să îi acţioneze în instanţă pe administratorii care au administrat prost banii asociaţiei", explică Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Vinovați, din vina proprietarilor

Chiar dacă ajung pe mâna poliţiştilor, mulţi dintre administratorii prinşi că au băgat mâna în banii asociaţiilor scapă fără pedeapsă. În ultima perioadă doar un singur responsabil de asociație va fi trimis în judecată pentru gestiune frauduloasă. Vina este a proprietarilor, spun anchetatorii: nu există fișe ale posturilor care să stipuleze clar atribuțiile administratorului, președintelui sau ale cenzorilor.

„În unele asociații de proprietari am constatat că în fruntea lor sunt numiți președinți, administratori, cenzori, care nu au pregătirea necesară. De aceea se creează haosul, s-a creat în gestiunea respectivelor asociații de proprietari", crede Vasile Popa, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Aşa că locatarilor nu le rămâne decât... să fie mai atenţi.
În prezent, 20 persoane din Oradea sunt cercetate pentru delapidare sau gestiune frauduloasă a asociaţiilor de proprietari. Prejudiciul total este de peste 500.000 de lei.

reporter: Laura Breb
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri