Orădenii, chemaţi din nou la urne. Referendumul de unire cu Sînmartin va avea loc în 14 iunie

Data publicării:
buletin de vot-1

"- Cine este pentru?
- 14 voturi pentru.
- Împotrivă?
- 4 voturi împotrivă.
- Abțineri?
- 4 abțineri."

Pentru ca rezultatul referendumului sa fie validat, la urne trebuie sa se prezinte 30% din numărul celor cu drept de vot. Autorităţile locale spun că se vor strădui să-i convingă pe oameni să iasă la vot.

"În cazul în care nici acest refrendum nu va fi valid, atunci în mod evident, chiar dacă consiliul local are posibilitatea să organizeze ori de câte ori dorește referendumuri de consultare a cetățenilor într-o problemă sau alta, nu va mai fi organizat un alt referendum", a declarat Ilie Bolojan, primarul Oradei.

Chiar dacă proiectul a trecut de Consiliul Local, opoziţia s-a abţinut ori nu a votat reluarea referendumului.

"Grupul consilierilor locali UDMR s-a abținut la acest vot, deoarece nu avem răspunsul și o clarificare din partea autorității electorale permanente în ceea ce privește modul și procedurile de organizare a acestui eveniment", a motivat Laszlo Ritli, consilier local UDMR.

La rândul său, Adrian Stângă, consilier local PSD, a declarat că "80% nu s-au prezentat la secția de vot. Consider că nu s-au prezentat din spiritul civic pe care îl au prioritar este transportul în comun, prioritar este nivelul de salarizare."

Şi oamenii sunt împărţiţi. Mulţi nu sunt de acord cu unirea celor două localităţi iar alţii sunt indiferenţi.

"Nu sunt de acord. Deci nu îmi place chestiile astea, cu unire, cu chestiile astea. Nu mă interesează."

"Mi se pare o idee bună să se întregească."

"Mărirea orașului ar atrage mai multe fonduri și putem să gestionăm Băile Felix."

Pe 14 iunie, în Oradea trebuie să prezinte la vot cel puţin 30% dintre localnicii cu drept de vot, pentru ca referendumul să fie validat. În localitatea Sînmartin situaţia este clară. La referendumul de săptămâna trecută, prezenţa la vot a fost de 47,9%, dintre care 54,5% au răspuns "da".

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri