Orăşeni fără apă şi canalizare

Data publicării:
strada Capsunilor

Nici apa din fântâni nu mai e bună pe Strada Căpşunilor, aflată la periferia Oradei. Cele aproape 50 de familii care locuiesc în zonă au încercat să folosească puţurile forate în curţi, dar după o vreme au renunţat. Spun că nu mai puteau nici să consume apa, nici să spele haine cu ea.

"Aşa arată apa forată, uitaţi, e curată ca lacrima, doar că, atunci când punem clor, detergenţi, e praf."

"După calea ferată aflată la câţiva metri în spatele meu sunt haldele de şlam ale fostei fabrici Alumina. Oamenii cred că din această cauză apa, care la început este limpede, se colorează atunci când intră în contact cu detergenţii", a aflat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Pentru că nu au nici reţea de apă, nici canalizare, oamenii sunt nevoiţi să se descurce cum pot. Apa pentru consum o cumpără de la magazin, iar cea pentru spălatul hainelor o aduc din Crişul Repede, cu ajutorul unui camion.

Oamenii au sesizat de mai multe ori autorităţile, mai ales că reţeaua de apă se află la mai puţin de 200 de metri de casele lor. Au aflat că situaţia va fi rezolvată în anii următori.

"Masterplanul respectiv este, în momentul de faţă, sub reevaluare; programul se întinde pe perioada 2014-2020, perioadă în care toate lucrările care au fost menţionate trebuie să fie executate", spune Renata Tripa, responsabil de comunicare la Compania de Apă Oradea.

După ce vor avea apă şi canalizare, locatarii de pe Strada Căpşunilor vor rămâne cu o singură problemă nerezolvată: lipsa asfaltului.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri