OTL a renunţat la autobuzul care lega Oradea de oraşul maghiar Biharkeresztes

Data publicării:
chiosc de bilete OTL

Doar patru persoane s-au îmbarcat în ultima zi în autobuzul care a legat Oradea de oraşul maghiar Biharkeresztes. Linia a fost înfiinţată în septembrie 2011, cu câte trei curse dus-întors pe zi. În vara acestui an, numărul curselor s-a redus la două, pentru că utilizatorii liniei s-au împuţinat simţitor. Din 1 ianuarie 2014, OTL a decis să anuleze toate cursele pe linia transfrontalieră.

Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL: "Motivul suspendării curselor care se execută în acest moment este cauzat de nerentabilitatea din punct de vedere financiar a curselor. Dacă la început, pe zi, erau aproximativ o
sută de călători, în prezent, abia dacă ajung undeva la sub cincizeci."

Cãlãtorii care încã mai frecventau ruta de 17 kilometri spun cã nu ştiu cum o sã se descurce de acum înainte.

"Pentru că noi avem acolo rudenii, mergeam la rudenii. Mergeam cu autobuzul dimineaţă şi veneam după masă şi mai făceam şi cumpărături."

O cãlãtorie cu trenul între cele douã localităţi e de douã ori mai scumpã. Pentru cã în oraşul maghiar trãiesc sute de orãdeni, primãria din Biharkeresztes cautã soluţii pentru finanţarea şi repornirea liniei.

Ferenc Barabás, primarul oraşului Biharkeresztes, Ungaria: "Nu am abandonat ideea. Vom cere sprijinul Consiliului Judeţean. O altă variantă este să operăm linia cu ajutorul unor investitori privaţi."

Biletul de autobuz pe această cursă costa 7 lei, iar abonamentul lunar 200 de lei.

reporter: Orsolya Nagy

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri