Parc Științific și Tehnologic, o investiție de 7 milioane de euro la Universitatea din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
proiect parc tehnic Universitatea Oradea

Oradea ar putea avea peste 4 ani un Parc Științific și Tehnologic care va pune orașul pe harta cercetării și inovării științifice. Zeci de laboratoare, echipamente de cercetare ori spații de relaxare și zone expoziionale vor face parte din noul proiect. Acesta va fi depus pentru finanțare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, dacă va trece de votul consilierilor județeni.

Întins pe o suprafață de peste 5400 de metri pătrați, cu două etaje, peste 40 de laboratoare, săli de ședințe și alte spații, Parcul Științific și Tehnologic ar putea deveni un centru important de cercetare și inovare. Companii din Bihor și din regiunea nord-vest a țării vor fi prezente în noul proiect.

“Într-un astfel de parc nu o să vedem muncitori, ci o să vedem doar oameni care vor produce numai inovare. Sigur, asistați de colegii mei pentru a face transferul tehnologic către mediul de afaceri”, a declarat profesorul Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

Investiția totală va fi de aproape 33 de milioane de lei. Jumătate din sumă va fi oferită de Consiliul Județean, iar cealalată parte va fi asigurată din fonduri europene.

“Sunt niște valori foarte mari până la urmă pentru a realiza nu numai construcția, dar și o minimă dotare pe zona unor laboratoare specifice”, susține rectorul orădean.

“Săptămâna viitoare, mai exact marți, va fi pe ordinea de zi proiectul prin care Consiliul Județean să aprobe acest proiect de investiții, întrucât va trebui să depunem documentația către ADR Nord-Vest pentru a obține finanțarea”, a precizat Ioan Mang, vicepreședinte al CJ Bihor.

Proiectul va fi implementat în 36 de luni și este realizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Universitatea din Oradea și Societatea Parcuri Industriale Bihor. Acestora li se adaugă societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor, o companie înființată în acest sens de CJ Bihor.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri