Parcări ilegale, acceptate de Poliţia Rutieră

Data publicării:
parcari-55762

Strada Corneliu Coposu este una dintre cele mai circulate din Oradea. Pietonii au câteva treceri, dar spun că trebuie să fie mereu cu ochii în patru. Maşinile sunt parcate chiar lângă zebre, iar şoferii îi văd doar în momentul în care sunt aproape de mijlocul drumului.

Claudiu Mihuț - reporter Digi24 Oradea

"Astfel de situații regăsim în tot orașul ba chiar și în fața Primăriei din Oradea, unde la nici un metru de trecerea de pietoni exstă locuri de parcare. Acestea îi incomodează atât pe pietoni, care trebuie să parcurgă o distanță de doi metri pe carosabil până să se poată asigura dacă vine o mașină sau nu, dar și pe șoferi."

Cu alte cuvinte, şoferii ştiu că nu au voie să parcheze la mai puţin de 25 de metri de o trecere de pietoni, dar aruncă vina pe primărie, potrivit unui principiu simplu: dacă municipalitatea nu respectă codul rutier, de ce l-ar respecta ei. Uită însă că pot pune în pericol viaţa pietonilor. Aşa cum se întâmplă cu acest taximetrist, care, pe lângă faptul că este parcat la nici un metru de zebră, pe spațiul hașurat, dă cu spatele și intra pe sensul opus de circulație. Riscă astfel să lovească un pieton care traversa regulamentar.

Edilii spun că toate locurile de parcare au fost făcute cu aviz de la Poliţie.

Leontin Pătcaș - șeful Biroului Drumuri din Primăria Oradea

"Singura observație a fost să rămână un spațiu de cel puțin 3 metri să fie hașurat."

Nici vorbă, spun poliţiştii, care susţin că au dat avizul conform cu legea.

comisar-şef Claudiu Ciuclea - Poliţia Rutieră Bihor

"Codul Rutier prevede că oprirea este interzisă la mai puţin de 25 de metri faţă de trecerile de pietoni, faţă de colţul intersecţiilor, faţă de staţiile mijloacelor de transport în comun."

Leontin Pătcaș - șeful Biroului Drumuri din Primăria Oradea

"Dacă ar fi să respectăm interdicția ar însemna ca la fiecare intersecție sau trecere de pietoni cel puțin 20 de locuri de parcare să fie anulate."

Chiar dacă invocă legea, poliţiştii de la Circulaţie se feresc să ia măsuri. Neoficial, invocă faptul că în oraş e nevoie de parcări. Aşa că, deşi încalcă prevederile Codului Rutier, locurile de staţionare continuă să fie utilizate de şoferi şi să fie taxate de Primăriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri