Patru elevi de la Liceul German din Oradea vor să studieze anul acesta în Austria și Germania

Data publicării:
pregatore eleve2

Mihaela este elevă în clasa a XII-a la liceul German din Oradea, dar se pregătește de admiterea la medicină la Universitatea din Viena. Examenul va avea loc în 4 iulie. Ca să poată intra la această facultate a susținut bacalaureatul în sesiunea specială, organizată în urmă cu o săptămână, la Ploiești, împreună cu elevii olimpici.

"Eu vreau să studiez medicina și limba nu e o problemă, având în vedere că am studiat 12 ani limba germană, deci să trec de la o limbă la alta e ceva normal. Așa că am spus: de ce nu, de ce să nu încerc și în Viena?", spune Mihaela Martin, elevă la Liceul German "Friedrich Schiller" din Oradea.

Recunoaște că nu va fi ușor. Concurența la Universitatea din Viena este acerbă, pentru că 15 candidați se vor bate pentru un loc la facultatea de medicină. Examenul este mult mai greu decât cel din România.

"40% cunoștințele pe care le avem la matematică, fizică, biologie și chimie, iar restul sunt doar teste de IQ. E foarte diferită admiterea de facultățile din România", a observat Amiza Pantiș, elevă la Liceul German "Friedrich Schiller" din Oradea.

Din acest motiv elevii vin la școală și sâmbăta și duminica, astfel încât să parcurgă toată materia.

Taxa de școlarizare pentru străini la facultatea de medicină din Viena variază între 300 și 400 de euro pe semestru. Mai scumpă este cazarea, care costă 300 de euro pe lună.

"Din promoția 2012 au plecat 4, din promoția 2013 cinci la specializări diferite: chimie, inginerie, drept, istorie", susține prof. Adriana Bunea, directorul Liceului German "Friedrich Schiller" din Oradea.

Liceul German din Oradea este singura școală din Bihor cu profil de limba germană care pregătește elevi pentru facultățile din Occident.

reporter: Edina Szomoru
operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri