Patru oameni au primit organele prelevate de la un tânăr din Bihor

Data actualizării: Data publicării:
transplant

Tragedie transformată în speranţă pentru patru oameni care au primit organele tânărului de 36 de ani din Oradea. Inima bărbatului a fost prelevată şi a fost transplantată după mai puţin de două ore unui pacient care aştepta operaţia la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tîrgu Mureș. Ficatul tânărului va ajunge la un pacient din Bucureşti, extrem de bolnav, aflat de un an pe lista de aşteptare a transplantului hepatic.

În Bucureşti, ficatul tânărului de 36 de ani va ajunge la un bărbat în vârstă de 52 de ani, internat la Institutul Clinic Fundeni. Omul suferă de două boli cronice, iar transplantul era singura lui speranţă.

"Pentru acest om, transplantul a venit cam pe ultima sută. Probabil că, în scurt timp, acest pacient putea să nu mai îndeplinească nici un citeriu de transplant prin extensia bolii sau să moară efectiv. Vestea i-am dat-o soţiei, care a fost extrem de emoţionată; pacientul cred că nu a înţeles iniţial despre ce este vorba", a povestit Mariana Mihailă, din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

La rândul său, sora pacientului de la Fundeni recunoaşte că vestea că există un organ pentru transplant "a fost un şoc extraordinar. La sfârşitul lunii martie, am aflat că situaţia lui s-a modificat de sănătate şi că numai acest transplant i-ar putea salva viaţa. Şi în mai puţin de două săptămâni, am fost anunţat de medic că s-a găsit un organ care putea să fie prelevat. A fost pentru el un şoc teribil, plângea. Este, practic, o viaţă nouă de care sperăm să se bucure cât mai mult timp."

Acesta ar fi al nouălea transplant hepatic din acest an. Medicii spun că pe listele de aşteptare sunt foarte mulţi pacienţi care speră să primească un organ până nu e prea târziu.

"Apariţia acestui donator de la Oradea a fost o şansă pentru pacient. Sperăm să fie şi pentru alţi pacienţi, pentru că în ultima vreme numărul donatorilor a scăzut. Facem încă o dată un apel la populaţie să îşi dea acordul pentru donarea de organe - un gest care poate salva sute de vieţi", a spus Irinel Popescu, de la Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri