Peisaje din Vadu Crişului, expuse la Hajdúszoboszló

Data actualizării: Data publicării:
pictori

Vadu Crişului este vedeta unei expoziţii de pictură din oraşul maghiar Hajdúszoboszló. Trei dintre cei mai importanţi pictori maghiari s-au inspirat din peisajele comunei de pe Defileul Crişului Repede, pentru a crea adevărate opere de artă. Expoziţia va putea fi vizitată până la finalul acestei luni, după care va reveni în comuna bihoreană.

Picturile sunt expuse începând de marţi, în casa de cultură din Hajdúszoboszló. Ele au fost realizate de trei dintre pictorii importanţi din ţara vecină, care au participat la o tabără de pictură în Vadu Crişului între 20 şi 25 mai. Relaţiile dintre cele localităţi sunt însă mult mai vechi.

"Sunt bucuros că în urmă cu şapte ani s-a derulat un proiect între Vadu Crişului şi Hajdúszoboszló, proiect transfrontalier prin care am realizat unele lucruri împreună", spune Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crişului.

"Pentru noi nu e important doar Vadu Crişului, ci şi toată România. În ultima vreme există o tendinţă clară a creşterii numărului de turişti care vin aici din România. Noi ne pregătim să îi primim astfel încât ei să plece cu amintiri frumoase", susţine Sovago Laszlo, primarul oraşului Hajdúszoboszló.

Pictorii au lucrat pe baza unor fotografii realizate de un artist orădean. Şi aceste lucrări sunt prezentate în cadrul expoziţiei.

"Eu am inceput să fotografiez din toamnă, am mers de la Oradea la Vadu Crişului de multe ori, ca să fotografiez cât mai multe unghiuri. Le-am trimis online, cred că am făcut mii de fotografii", spune Brigi Magyari, fotograf.

Tablourile au fost expuse deja în Vadu Crişului, iar acum vor putea fi admirate până la finalul lunii în oraşul Hajduszoboszlo.

"A fost foarte frumoasă organizarea în Vadu Crişului, ne-am simţit minunat. Expoziţia de acolo a fost reuşită, iar acum, la invitaţia primarului, deschidem această expoziţie pe care mulţi artişti vor veni să o vadă", a explicat Csaplaros Laszlo, managerul unei galerii de artă.

"Astăzi relaţia noastră este de prietenie din care ies asemenea minuni. Dar cred că este o expresie a relaţiei de prietenie dintre cei care sunt dincolo de graniţă şi cei de aici, din Hajdúszoboszló", a declarat Eniko Levai, referent relaţii internaţionale la Primăria Hajdúszoboszló.

După 30 iunie, tablourile şi fotografiile din acest proiect se vor întoarce la Vadu Crişului.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri