Percheziţii şi arestări în cazul unei grupări specializată în infracţiuni economice

Data publicării:
bani 100 de lei

Anchetatorii spun că gruparea a fost constituită la începutul anului 2011 de către două persoane. Acestea voiau să folosească firmele pe care le administrau pentru comiterea de infracţiuni economice, prin falsificarea unor acte şi documente.

„Cei doi ar fi găsit prin intermediul altor membri ai grupării, mai multe persoane dispuse să întocmească contracte de mandat, scopul fiind acela al ridicării în numerar a peste 13 milioane de lei din firmele administrate de ei, în detrimentul creditorilor", se arată într-un comunicat al DIICOT.

În perioada ianuarie - decembrie 2011, membrii grupării ar fi obţinut sau emis facturi fiscale nereale, pe care le-ar fi înregistrat în contabilitate. Ei au modificat cuantumul TVA pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor datorate statului.

În urma celor trei percheziţii, anchetatorii au ridicat documente contabile ale firmelor implicate în grupare şi bani.

Şase persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Oradea, iar una a fost arestată pentru 30 de zile. În total, opt persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, gestiune frauduloasă, bancrută frauduloasă, instigare la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ca să recupereze prejudiciul, procurorii au aplicat măsuri asiguratorii asupra mai multor imobile, terenuri şi 11 autoturisme care aparţin celor implicaţi în acest dosar.

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri