Sari la conținut

FOTO-VIDEO | Peste 150 de bihoreni au pedalat spre bisericile de lemn din Bihor

Aer curat de munte, biserici de lemn vechi de secole și mâncare tradițională. Au fost ingredientele unei excursii la care au participat sâmbătă peste 150 de bicicliști din Bihor. Organizatorii i-au invitat să redescopere județul pe "Drumul bisericilor de lemn", un eveniment aflat la a cincea ediţie.

Prima oprire a bicicliștilor a fost la biserica de lemn din satul Beznea, construită în secolul al XVIII- lea. Preotul din localitate le-a fost ghid vizitatorilor.

"Biserica aceasta a fost construită în anul 1723 și se spune că pe vatra aceasta a mai existat o biserică care era pe tălpi de lemn, deci se putea trage, așa cum trage o sanie."

Bicicliştii au fost primiți de către localnici cu muzică, dansuri populare și mâncare tradițională.

"Noi astăzi am gătit gogoși, în numele popular „coci", plăcintă cu brânză, plăcintă cu brânză și mărar, slănină, care toată este produsă la noi în gospodăriile noastre", spune Florița Panc, localnică.

Bicicliștii au pedalat timp de câteva ore pe un traseu de 27 de kilometri și s-au bucurat de peisajul și de aerul curat din inima munților.

"Am văzut oameni deosebiți, am văzut zone în care CAP-ul nu a venit să strice rânduiala oamenilor, gospodăriile rânduite, oameni gospodari și lucruri foarte frumoase", spune unul dintre excursionişti.

"Traseul nu e foarte ușor, dar nu e nici foarte greu, poți să te dai jos de pe bicicletă unde chiar nu mai merge", a completat o biciclistă.

20

GALERIE FOTO (click pe prima fotografie pentru a le vedea pe toate) - sursă: Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor

"Relieful este de asemenea natură, încât să îți permită o plimbare în natură și să vizitezi, să vezi și să socializezi, evident", a spus Gabriel Bonaciu, consultant în turism.

Ploaia nu i-a descurajat nici pe cei mai mici dintre excursioniști.

"Ușor, adică am urcat toată panta aia singur, numai într-o oprire", se mândreşte un băiat.

"Nu a fost foarte greu, a fost puțin nasol că a început să picure, apoi a plouat și ne-am udat puțin", recunoaşte o fetiţă.

"Scopul nostru este de a face mult mai cunoscute aceste obiective turistice și eu consider că, dacă am organiza săptămânal asemenea ieșiri, dacă am avea capacitate să ne ocupăm, am avea cel puțin o sută de participanți săptămânal", susţine Norbert Banto, directorul Agenţiei de Management al Destinației Bihor.

Evenimentul „Redescoperă Bihorul pe bicicletă - Drumul bisericilor de lemn" se află în acest an la cea de-a cincea ediție.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Digi24 Oradea , Beznea , Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor , Redescoperim Bihorul pe biciclete , Drumul bisericilor de lemn

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale