Peste un milion de lei a costat a treia autogară din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
autogara Stefan cel Mare (1)

Societatea orădeană de transport în comun a inaugurat, joi, a treia autogară din oraş. După cele din cartierul Nufărul şi bulevardul Decebal, a fost rândul celei de pe bulevardul Ştefan cel Mare să îşi ridice barierele pentru autobuzele şi microbuzele care fac transport pe zona de nord a judeţului. Investiţia în noua autogară este de peste 1 milion de lei.

Clădirea autogării de pe bulevardul Ştefan cel Mare are o suprafaţă de 117 metri pătraţi şi oferă grupuri sanitare moderne, inclusiv o masă de înfăşat pentru mamele cu copii. Orarul de funcţionare este zilnic, de la ora 5 la ora 23. Cursele sunt afişate pe un ecran care oferă informaţii despre ora de plecare şi compania de transport. Doar acele firme care au contract cu OTL şi care vor plăti între 2,5 şi 4,5 lei pentru fiecare intrare pe peron vor putea folosi această autogară.

"Avem deja trei firme cu care am încheiat deja contracte de peron urmând ca pe toate relaţia Oradea - Marghita, Oradea - Valea lui Mihai, Oradea - Satu Mare, cei care opresc în această porţiune să aibă contract cu OTL", a confirmat Viorel Pop, directorul OTL.

Autorităţile intenţionează să mai construiască o autogară la ieşirea din oraş spre Cluj-Napoca. Conceptul folosit de Primărie este de transport intermodal, care oferă posibilitatea călătorilor care ajung în autogară să aibă acces la alte mijloace de transport.

"Oferă posibilitatea celor care vin din afară să coboare aici şi să acceseze fie trenul dacă vor să plece în altă parte, fie transportul public dacă vor să meargă în Oradea sau în comunele limitrofe", susţine Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea.

Cu această ocazie, conducerea OTL a anunţat şi stadiul achiziţiilor de tramvaie pe care Oradea le va face în perioada următoare. Este vorba despre 10 tramvaie noi, dar şi de 20 de tramvaie second-hand, din Berlin, produse între anii 1988 şi 1996 şi modernizate în perioada 1996-2002.

"Tramvaiele pe care urmează să le achiziţionăm vor fi scoase cât de curând din exploatare. Nu mai sunt tramvaie disponibile, decât cele care circulă. Cele 20 de tramvaie pe care ne-am înţeles ca să le cumpărăm şi încă 40 care vor lucra până în 2019 în Berlin. Starea lor tehnică este bună spre foarte bună", a declarat directorul OTL.

Noua autogară de pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Oradea va fi deschisă călătorilor începând de vineri. Oradea este tranzitată zilnic de 70 de mii de persoane. 12 mii dintre ele călătoresc doar pe ruta Oradea - Satu Mare.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri