Peştera Vântului, amenajată pentru turişti

Data publicării:
pestera vantului

Niciodată deschisă pentru turişti, cea mai lungă peşteră din România şi din sud-estul Europei va fi accesibilă de anul viitor celor dornici de aventură. Cei care vor să viziteze Peştera Vântului din munţii Pădurea Craiului o vor putea face pe o porţiune din galeriile care se întind pe 50 de kilometri. Celebra grotă va fi inclusă într-o reţea de speoturism, alături de alte nouă peşteri din zonă.

Ca să stabilească traseul pe care turiştii îl vor parcurge, Peştera Vântului este explorată în aceste zile de speologi, specialişti în protecţia mediului şi administratori ai unor arii protejate. Descoperită acum 59 de ani, grota este un adevărat labirint care se întinde pe patru nivele în inima Apusenilor.

"Este vestită pentru că este foarte greu de explorat din cauză că are o singură intrare. Şi pentru a a ajunge în capătul ei este nevoie de 8 ore pentru o echipă speologică", spune speologul Ferenc Csis.

"Acolo se refugiau în caz de război, de probleme, făceau foc stăteau de frig acolo pe timpul războiului", povesteşte un localnic.

"Pe lângă recordul de lungime pe care îl deţine, peştera este interesantă pentru formaţiunile pe care le oferă, pentru cursurile de apă care străbat grota dar şi pentru speciile de lilieci care vieţuiesc aici", a explicat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Specialiştii vor să amenajeze mai multe porţiuni care să poată fi străbătute în siguranţă de vizitatori.

"Turiştii vor fi însoţiţi întotdeauna de un ghid; li se vor oferi tot ce este necesar pentru explorarea sau parcurgerea în siguranţă: salopete, căşti şi alte cele necesare", spune biologul Andrei Acs.

Membrii asociaţiilor de protecţie a faunei cer că transformarea Peşterii Vântului în destinaţie turiştică să nu afecteze vieţuitoarele din grotă.

"Este foarte important să fie amenajate aceste peşteri în aşa fel ca să luăm în calcul prezenţa liliecilor să evităm acele colonii", a declarat Farkas Szodoray-Paradi, Asociaţia pentru protecţia liliecilor din România.

Alături de Peştera Vântului, alte nouă grote vor face parte dintr-un circuit destinat speoturismului.

"Sunt unele dintre cele mai atractive din Pădurea Craiului şi dorinţa noastră este să le aducem în viziunea vizitatorilor astfel încât să poată beneficia de nişte peşteri care până acum nu au fost vizitate", a precizat Paul Iacobaş, directorul Centrului de arii protejate şi dezvoltare durabilă Bihor.

Cele 10 peşteri vor fi deschise turiştilor anul viitor printr-un proiect finanţat de guvernul Elveţiei cu 85 de mii de franci elveţieni.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri