Pivniţele Palatului Baroc, deschise publicului cu ocazia Nopții Muzeelor

Data publicării:
catacombe deschise

Orădenii sunt invitaţi să descopere pivniţele Palatului Baroc cu ocazia ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor. Catacombele vor fi deschise pentru prima dată publicului pentru care Episcopia Romano-Catolică de Oradea a pregătit câteva surprize.

Pivniţa va fi amenajată provizoriu pentru acest moment. Cei care vor coborî la subsol vor putea descoperi istoria locului care a aparţinut în perioada comunistă firmei Vinalcool. Aceasta folosea pivniţele pentru depozitarea vinului în butoaie de mii de litri.

László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea: "Cei care vor fi interesaţi şi îşi vor asuma, practic, această coborâre în subsolurile Palatului Baroc vor avea asigurată, totuşi, o atmosferă mai inedită într-un spaţiu necunoscut până acum."

Trei dintre acestea, cele mai bine conservate şi mai impresionate, au fost păstrate ca mărturie a acelor vremuri. Vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu recitaluri de muzică barocă, renascentistă şi de jazz.

Tot în catacombe vor fi proiectate filme despre episcopia de Oradea, despre Cetate şi despre stilul baroc.

Noaptea muzeelor va avea loc pe 19 mai.

Redactor: Adrian Ciucuriță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri