Pledoarie în faţa sediului DNA Oradea. Doi avocaţi au venit să-şi susţină o colegă cercetată de procurori

Data publicării:
BETA avocat

În faţa sediului din Oradea al DNA, avocaţii Răzvan Doseanu şi Ioan Sava au pledat cauza colegei lor Simona Neaga. Avocata este acuzată de procurorii anticorupţie că ar fi încercat să influenţeze o persoană într-un dosar de evaziune.

"A fredonat în prezenţa unei martore: "roata morii se învârteşte: ţac, ţac, ţac". Acesta ar fi acţiunea de a determina acţiunea de mărturie mincinoasă. Mă întreb care era învinuirea dacă fredona Andrii Popa", spune avocatul Răzvan Doseanu.

Acesta a precizat că Simona Neaga, care face parte din cabinetul său, a încercat de fapt să împiedice doi martori să discute între ei pe holurile DNA Oradea înainte să fie audiaţi. Avocatul Ioan Sava consideră că situaţia face parte dintr-o campanie împotriva lui şi a celor care l-au apărat în dosarele în care este, la rândul său, cercetat de procurorii anticorupţie.

"Având în vedere că Doseanu m-a asistat la cauzele care mi-au fost înscenate la această oribilă instituţie, s-a pornit o campanie împotriva lui şi a celor din cabinetului lui. S-a pornit o campanie de-a dreptul abuzivă şi duşmănoasă împotriva mea."

"Reacţia publică a domnului avocat Sava Ioan trebuie interpretată în contextul în care acesta are calitatea de inculpat în două dosare penale instrumentate de serviciul teritorial Oradea", a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Cei doi avocaţi susţin că în dosarul de corupţie în legătură cu care Simona Neaga este acuzată că ar fi încercat să determine o mărturie mincinoasă: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat definitiv şi irevocabil că nu există nicio probă sau indiciu că ar fi săvârşit o infracţiune de corupţie."

"Pot să vă spun că toate actele procedurale efectuate în dosare ale serviciului teritorial Oradea s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale", a precizat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Avocata Simona Neaga nu a dorit să comenteze acuzaţiile pentru care este cercetată de DNA.

reporter: Bogdan Costea
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri