Porți deschise la Parcurile Industriale din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
porti deschise parc industrial

La aproape 10 ani de la prima investiție în noua zonă economică a Oradei, Parcurile Industriale ale orașului și-au deschis porțile pentru vizitatori. De miercuri până duminică, bihorenii pot vizita halele şi clădirile de producţie. Primii curioși au văzut care sunt condițiile în care muncesc angajații companiilor și ce oportunități oferă investitorii. În ultimii ani, în parcurile industriale ale Oradei au fost create 6.000 de locuri de muncă.

Aproape 40 de curioşi de toate vârstele au trecut pragul a două fabrici din primul parc industrial din Oradea. Au intrat în hale şi au văzut cum se lucrează pe linia de producţie.

"E foarte bine aerisită, colegii sunt tineri, văd peste tot. Deci un mediu cât de cât ok. Pentru ce a fost în Oradea este foarte bine", consideră un vizitator.

"Nu se poate compara ce era înainte şi ce este acum, ca nivel de tehnologie, ca nivel de ordine, disciplină, curăţenie", completează altul.

"Intenţia noastră era de ceva vreme, după ce am împlinit deja un an de zile, să ne deschidem în faţa comunităţii locale, astfel încât să vadă ce anume se întâmplă în fabrică şi să poată să vină spre noi în momentul în care vom angaja", a precizat Codruţa Bala, director HR al unei companii.

În cei aproape zece ani de existenţă a parcului industrial din Oradea, 76 de companii autohtone sau străine au creat peste şase mii de locuri de muncă.

" Angajaţii pot să vină cu experienţă minimă, aici au posibilitatea să parcurgă training-uri, să se dezvolte, pot accede la poziţii mai înalte", explică Nicoleta Sotoc, manager HR al unei companii.

"Au, bineînţeles, în afară de salariu, o grămadă de sporuri şi bonusuri la salariu, avem tichetele de masă, avem partea de transport, avem cantina în cadrul fabricii", susţine Codruţa Bala.

Iniţiativa de a organiza prima ediţie a porţilor deschise aparţine Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea care administrează cele trei parcuri industriale din oraş.

"Este o discuţie pe care noi am început să purtăm în toamna aceasta referitor la modul de a promova companiile din Parc şi de a promova oarecum şi parcurile industriale din Oradea, ce-am oferit noi companiilor, care sunt avantajele lor", a declarat Alina Silaghi, directorul ADLO.

Cele trei parcuri industriale din Oradea au o suprafaţă totală de 230 de hectare.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...