Porţi deschise la Teatrul Regina Maria. Orădenii au vizitat cabinele actorilor și au asistat la repetiții

Data publicării:
TEATRU 011215

"Această inițiativă, de a avea o zi a porților deschise, mi se pare foarte bună. Mă bucur că teatrul dă ocazia spectatorilor să vadă culisele. Vreau să văd cum se lucrează, cum se ajunge până la urmă la produsul finit", spune un vizitator.

Vizitatorii au fost atrași de sala unde au avut loc repetițiile pentru spectacolul Best Of programat pentru această seară.

"Am avut spectacole în care sala era tichsită. Regizorul întrerupea și publicul ne punea întrebări actorilor. Era foarte interesant. Sunt foarte interesante și apațin de fapt de munca noastră și astfel spectatorul vedea cum se muncește la o piesă", spune actorul Ion Abrudan.

Atmosfera de sărbătoare a fost indusă și de voluntarii teatrului. Îmbrăcați în costumele actorilor, tinerii au fost ghizi timp de opt ore, cât a durat acţiunea.

"Mă simt foarte bine în acest costum: te ajută la dezinvoltură. Am cunoscut oameni foarte frumoși aici, de când fac voluntariat la teatru", recunoaşte Bianca Dacin.

La show-ul care marchează 60 de ani de teatru românesc în Oradea vor juca toți actorii, iar asta se va întâmpla în fața a peste 500 de persoane.

"Așteaptăm toată suflarea din Oradea să vină la teatru. Spectacolul este sold out, adică se joacă cu sala închisă. Vor fi peste 500 de persoane în sală, credem noi și mulți vor fi și pe scenă, aproximativ 40 de actori vor juca în acest spectacol, aproape toată trupa teatrului din Oradea", a detaliat Ioana Ciobanu, secretarul literar al Teatrului Regina Maria din Oradea.

Evenimentul aniversar se va încheia miercuri, cu spectacolul Omul din la Mancha, care va avea loc la ora 19.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri