Porumbei la preţ de maşinã, într-o expoziţie la Oradea

Data actualizării: Data publicării:
EXPO_PORUMBEI_1

Păsări la preţ de maşină second-hand. Sunt exemplarele rare şi valoroase de porumbei, care au putut fi admirate la Oradea timp de două zile. În oraş a avut loc expoziţia naţională columbofilă, la care au luat parte cei mai importanţi crescători din ţară.

"Relaţia" dintre crescători şi porumbei se formează încă din prima zi de viaţă a păsărilor şi le face pe acestea să străbată sute de kilometri pentru a se întoarce acasă.

"Porumbeii voiajori aşa se nasc. Au acest simţ de a se întoarce acolo unde au ieşit afară prima oară, ca pui. Noi doar îi antrenăm mai mult, îi ducem cu maşina, le facem antrenamente personale, îi vitaminizăm", explică Marius Tunduc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescãtorilor de Porumbei.

Porumbeii de competiţie sunt învăţaţi treptat să revină la stăpân, după ce sunt transportaţi la distanţe tot mai mari de casă. Viteza cu care călătoresc îi departajează în concursurile de profil.

"Noi îi lansăm la anumite distanţe, ei se întorc acasă, (...) se calculează viteza porumbelului, se face un clasament pe baza vitezei, se obţin nişte puncte", a detaliat Marius Tunduc.

Orhan Moium este un crescător de porumbei din Constanţa. A investit zeci de mii de euro în cele 200 de exemplare din colecţie. Se mândreşte în special cu un campion evaluat la 8 mii de euro.

"Încercăm să transmitem caracterul crescătorului porumbelului. Dacă crescătorul are o genă de învingător, trebuie să-i dăm acest caracter şi porumbelului."

Deşi la prima vedere porumbeii par a nu fi foarte diferiţi de cei sălbatici, exemplarele de concurs sunt hrănite doar cu furaje speciale. Acestea îi ajută să atingă viteze din ce în ce mai mari.

Expoziţia naţională columbofilă a cuprins şi o gală a campionilor, care a avut loc sâmbătă, la o sală de evenimente din Oradea. În cadrul acesteia au fost premiaţi cei mai performanţi crescători din ţară.

Reporter: Bogdan Bãcilã
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri