Povestea doctorului care face din pasiune medicină de urgenţă

Data actualizării: Data publicării:
poveste medic Dacian Juca

O luptă continuă pentru salvarea unor vieți, pe care trebuie să o faci din toată inima. Astfel își definește un medic urgentist orădean meseria devenită pasiune. De 10 ani Dacian Juca își împarte timpul între gărzile în două spitale, zborurile cu elicopterul SMURD și intervențiile la accidente grave. De curând a obținut atestatul de salvator speolog și este unul dintre cei șase români care pot acorda diplome europene de medicină de urgență.

"- Când a început durerea de piept?
- Asta mai tare a început de vreo săptămână. Azi noapte a început...
- Puteți să mi-o descrieți puțin? Apasă, strânge?"

E una dintre discuţiile pe care medicul Dacian Juca le are cu zecile de pacienţi care vin într-o zi la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Oradea. Doctorul de 35 de ani îl ascultă pe fiecare şi îi acordă ajutorul de care are nevoie. Iar asta în fiecare zi, indiferent că e sărbătoare sau weekend - cuvinte care aproape că lipsesc din vocabularul său de medic la Urgenţă.

"Nu avem o poțiune magică sau de nopți nedormite sau de ore nedormite, nu! Trebuie să fii făcut pentru asta și să îți dorești din toată inima să faci lucrul ăsta, adică salvarea vieților să îți fie ca prioritate", consideră Dacian Juca, medic specialist medicină de urgenţă.

De fapt, asta şi-a dorit încă din primul an de facultate: să facă medicina de urgență.

"Am făcut și practică inclusiv la serviciul SMURD din Tîrgu Mureş. Ulterior, pentru experiență, după terminarea facultății am lucrat un an de zile în Germania și după ce am venit acasă înapoi, un an de zile stagiatură la un spital micuț din județ", îşi aminteşte doctorul Dacian Juca.

Pe lângă gărzile pe care le face la spitalul din Oradea şi, o dată pe lună, în Baia Mare, unde nu sunt medici suficienţi, Dacian Juca face parte din echipele de intervenţie ale SMURD. E cel care coordonează misiunile de descarcerare în cazul accidentelor grave.

De curând a obținut un atestat de salvator speolog şi, prin rotaţie, asigură zborurile cu elicopterul SMURD de pe baza din Arad.

Dacian Juca face parte din echipa formată la Oradea de Hadrian Borcea, unul dintre cei mai experimentaţi medici urgentişti din ţară.

"Cu Dacian lucrez încă de pe vremea când era student și era foarte implicat", îşi aminteşte dr. Hadrian Borcea, medic-şef UPU SMURD Bihor. "Acum este medic specialist, la fel, plin de inițiativă și plin de dorință de a face lucruri deosebite. (...) Dacian e parte a acestei echipe care s-a creat aici în Oradea și, în repetate rânduri, am subliniat că sunt un om norocos că am o asemenea echipă."

Dacian Juca recunoaşte că are puţin timp liber la dispoziţie. Şi-l petrece alături de soţia lui, rezident în ultimul an tot în medicină de urgenţă, şi de băieţelul lor.

"Mai întâi de toate, de a fi soț și soție, suntem colegi. Așa ne-am și cunoscut, ca și colegi, și lucrăm foarte bine. Mă consult foarte, foarte mult cu Dacian când am o nedumerire, o întrebare, când văd că ceva nu este în regulă, mi-e mult mai ușor și am cu cine să vorbesc", povesteşte Camelia Puşcaş Juca, medic rezident medicină de urgenţă.

"Cea mai mare realizare pe care aș putea-o spune, prin tot ceea ce am făcut, este copilul, copilașul nostru de doi anișori. Înțelege că mami cu tati sunt la serviciu, înțelege că mami cu tati salvează victima și că victima merge cu "tino-nino" la UPU", zâmbeşte Dacian Juca.

"Timpul este foarte puțin, dar mergem pe principiul că în momentul în care ești cu familia ești dedicat 100% familiei. Când ești la serviciu, lași problemele de familie și ești dedicat 100% pacientului", a explicat Camelia Puşcaş Juca.

Pentru Dacian Juca, perfecţionarea continuă este o regulă pe care o respectă cu sfinţenie. Vrea să transmită şi altora ce a învăţat, astfel că a devenit instructor european pe traumă și pe suport vital avansat-resuscitare avansată.

"Ulterior m-am implicat în organizația mondială de salvare, sunt evaluator internațional pe concursurile de prim-ajutor și descarcerare. Am fost acceptat ca evaluator pe partea de diplome europene de medicină de urgență. Pentru asta cred că sunt cel mai mândru în momentul de față", spune medicul.

Dacian Juca este unul din cei șase evaluatori din România care pot acorda diplome europene de medicină de urgență. În plus, el este unul dintre organizatorii taberei pentru studenții la medicină MASH, care va avea loc în Munții Apuseni, în prima săptămână din august.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri