Prefectul de Bihor, apel la voluntariat în sprijinul celor afectaţi de furtuna de duminică

Data publicării:
Ioan Mihaiu prefect de Bihor

Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, a făcut astăzi un apel la voluntariat şi implicare civică din partea tuturor instituţiilor din judeţ, în sprijinul celor afectaţi de vijelia de duminică.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bihor, reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a mai recomandat primăriilor neafectate, companiilor, ONG-urilor, bisericilor şi altor organizaţii „să nu rămână indiferente faţă de situaţia celor încercaţi în această perioada şi să se implice, atât cât pot, fizic şi/sau financiar, în acest act de normalitate, fiind datoria noastră civică şi morală, a tuturor, să facem acest gest”.

Ioan Mihaiu a făcut apelul în cadrul Colegiului Prefectural pe care l-a convocat de urgenţă, după furtuna de duminică.

„După 48 de ore de muncă asiduă, putem raporta un număr de 8 localităţi afectate, 1092 de consumatori de energie electrică afectaţi şi un număr de 46 echipe care încă lucrează pentru a se relua alimentarea cu energie electrică, pentru a elibera drumurile de copaci căzuţi precum şi alte intervenţii necesare în zonele afectate”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Bihor.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce oră intră pensia în cont, în funcție de bancă. Unele virează banii de la 6 dimineața, altele abia după...
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
Pachetul 2 de austeritate vine cu noutăți: datornicii la stat nu vor mai putea cumpăra mașini sau case, iar...
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos