Pregătiri de toamnă în serele de flori

Data publicării:
sera de flori

E agitaţie în serele de flori din Bihor. Horticultorii lucrează de zor la culturile de sezon, dar şi la cele pentru primăvară. În această lună, doar dintr-o singură seră din judeţ, peste 20 de mii de ghivece cu crizanteme vor ajunge în toată ţara. Alte câteva zeci de mii de ghivece cu primule, zambile, muşcate sau petunii sunt pregătite pentru primăvară.

Într-o seră aflată la doar câţiva kilometri de Oradea, muncitorii folosesc un utilaj automat de umplere a ghivecelor, cu un randament de peste 3.000 de ghivece pe oră. Este cea mai aglomerată perioadă a anului, când sunt plantate zeci de mii de fire de flori.

"Acum avem maşină automată şi se plantează foarte, foarte uşor. Lucrăm la primule pentru anul viitor, pentru primăvară, luna februarie, martie", spune Laura Sînza, administratorul serei.

"Suntem în plină vervă, suntem pe final de cultură la caluna și ne pregătim să finalizăm și cultura de crizantemă și bineînțeles că au început culturile de primăvară, plantăm deja primula și primele culturi de mușcate", a explicat Elena Zoica, proprietara serei.

Horticultorii au grijă ca plantele să fie îngrijite şi să ajungă la dimensiunile necesare.

"- Cam la ce dimensiuni ajung?
- Undeva la vreo 9-10- 15, acum în funcţie de cum se dezvoltă", susţine administratorul serei.

"Vom avea o multitudine de plante, începând de la primii vestitori ai primăverii, primule, zambilă, până la toate soiurile de muşcate, petunii, begonii, margarete africane. Toate sunt pretenţioase şi au nevoie de regim de îngrijire, dragoste, lumină, apă şi hrană", precizează Elena Zoica, proprietara serei.

În schimb, alte flori sunt livrate deja în toată ţara. Este vorba despre 20 de mii de ghivece cu crizanteme care au fost pregătite pentru această toamnă.

"Acum două săptămâni am avut prima livrare în ţară, livrăm în toată ţara, Bucureşti, Constanţa, în zona Moldovei, oriunde este cerinţă", a declarat Mirabela Lazău, coordonator vânzări.

La mijlocul lui noiembrie, din aceeaşi seră, vor pleca în florării alte câteva mii de ghivece cu crăciuniţe.

Reporter: Anca Deac
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri