Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, ar vrea şi cu PDL şi cu PSD

Data publicării:
BETA politic-1

Preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Cornel Popa, susţine că a fost deranjat că deputatul social-democrat Gheorghe Bogdan s-a folosit în campania electorată de proiectele demarate de el în Bihor, printre care şi şoseaua de centură a oraşelor Beiuş, Vaşcău şi Ştei.

„Îl rog să iasă de pe centura Ştei-Beiuş-Vaşcău. Să rămână pe centura politică", i-a transmis Cornel Popa.

Deputatul Gheorghe Bogdan a replicat: "Nu am făcut niciodată campanie cu proiectele respective, ci am spus doar că sunt începute și sunt cuprinse în proiectul de buget pe 2014."

Cu toate acestea, Popa este dispus să continue colaborarea cu PSD în forul judeţean, invocând interesele Bihorului.

„Interesul nostru este să aducem bani la judeţ şi să nu fim ca întotdeauna în opoziţie cu Bucureştiul. Nu ştiu cât va înţelege asta conducerea noastră de la Bucureşti."

Şeful Consiliului Judeţean Bihor recunoaşte că înţelegerea cu democrat-liberalii la nivel naţional ar putea conţine prevederi referitoare la ruperea oricărei alte alianţe făcută de PDL sau PNL. Democraţii susţin nevoia unei alianţe de dreapta.

„Era nevoie de această alianţă pentru a echilibra spectrul politic, pentru că PSD pe stânga face ravagii", susţine Gavrilă Ghilea, preşedintele PDL Bihor.

Potrivit unor surse politice, este posibil ca după semnarea înţelegerii între PNL şi PDL, unii viceprimari sau vicepreşedinţi de consilii judeţene social-democraţi să fie schimbaţi cu membri ai Partidului Democrat-Liberal. 

reporter: Laura Breb
operator: Monica Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri