Primării fără specialişti, oameni puşi pe drumuri pentru certificate de urbanism

Data publicării:
arhitect sef

În loc să pună ordine în administraţie, modificările legale referitoare la emiterea unor documente nu au făcut decât să-i pună pe oameni pe drumuri şi să sporească birocraţia. O simt bihorenii care sunt nevoiţi ca, pentru obţinerea unor certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie, să vină la Oradea, la Instituţia Arhitectului-şef al judeţului. Asta pentru că 94 de comune şi oraşe din cele 101 din Bihor nu au specialiştii ceruţi de lege şi nu pot emite aceste acte.

De aproape trei luni, autorităţile locale din Hidişelu de Sus aşteaptă autorizaţia de construcţie pentru amenajarea unui teren de fotbal sintetic. Condiţiile restrictive impuse anul trecut precizează că aceste documente nu mai pot fi emise de primăriile care nu au arhitecţi sau personal specializat în urbanism şi construcţii. Aşa că actele pot fi eliberate doar de Instituţia Arhitectului-Şef al judeţului.

"Ştim că ne blochează. Blochează şi cetăţenii pentru că, normal, nu mai pot construi. Trebuie să ajungă pe la Oradea şi stau la rând acolo. Aşa, la primărie dacă veneau cu toate actele în regulă într-o oră, două, puteam elibera autorizaţia de construcţie”, explică Adrian Pietroi, primarul din Hidişelu de Sus.

Astfel de situaţii pot fi întâlnite în 94 de comune şi oraşe din Bihor, care nu au specialiştii necesari emiterii unor astfel de acte. Este motivul pentru care s-a triplat volumul de muncă în cadrul Instituţiei Arhitectului- Şef al judeţului.

"Din statistica noastră, aici, la cabinetul preşedintelui, observăm că, faţă de începutul anului trecut, pentru luna decembrie 2017, volumul a crescut de trei ori”, a precizat Adrian Şimon, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor.

Pe lângă faptul că îi pune pe drumuri pe solicitanţi, noile condiţii afectează şi proiectele edililor. Aceştia confirmă că există riscul ca unele proiecte să nu fie depuse la timp pentru finanţare sau să dureze prea mult implementarea lor.

"Nu cred că se pot respecta cele 30 de zile, conform legii, pentru a da un răspuns. Şi de aici, imediat va genera întârzieri la administraţiile publice care se gândesc să facă anumite proiecte care sunt cu termene de finanţare", susţine Ionuţ Vasile Lazăr, primarul comunei Aştileu.

Unii primari spun că nu găsesc specialişti pe care să-i angajeze.

"Vă daţi seama, să vină la noi, să angajăm un arhitect, salariul e mare şi nici nu vine, nu găsim arhitecţi care să fie şi agreat", spune Vasile Cociuba, primarul comunei Vârciorog.

Solicitanţii au la dispoziţie şi varianta ca documentele necesare să fie solicitate online, iar plata să fie făcută prin virament bancar. Ulterior, actele vor fi trimise doritorilor prin poştă.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri