Principalul suspect în cazul uciderii profesorului din Baia Mare a fost prins

Data actualizării: Data publicării:
masina politie

Principalul suspect în cazul uciderii unui profesor universitar din Baia Mare a fost prins. Este vorba chiar de fiul profesorului Liviu Gavrilescu, care a dispărut la scurt timp după crimă.

Marţi noaptea, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost găsit în localitatea sătmăreană Apa de către un echipaj mixt, format dintr-un jandarm și un polițist. Bărbatul a fost condus la audieri.

"Întrucât există suspiciuni temeinice în ceea ce priveşte discernământul autorului, acesta fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, s-a dispus internarea acestuia la Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei, secţia de Psihiatrie, în vederea efectuării expertizei medico-legale, pentru a se stabili dacă persoana a săvârşit fapta cu discernământ sau fără discernământ.

După ce vom avea concluziile expertizei medico-legale asupra discernământului autorului, vom lua măsurile care se vor impune", a declarat procurorul Bogdan Gabor, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lânghă Tribunalul Maramureş

Fost consilier al prefectului de Maramureş la începutul anilor 2000, Liviu Gavrilescu a fost găsit mort, luni, în propria casă. El urma să împlinească, pe 31 august, 66 de ani.

Reporter: Izabela Jurasko

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri