Produse de lux, confiscate de polițiștii din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
produse lux perchezitie (4)

Produse de lux în valoare de peste 60.000 lei, pentru care nu existau documente de proveniență, dar și 4.700 de euro au fost găsiţi de polițiștii de investigare a criminalității economice în locuința unui orădean.

produse lux perchezitie (3)
produse lux perchezitie (3)

În vârstă de 42 de ani, bărbatul eate suspectat de evaziune fiscală, motiv pentru care anchetatorii i-au percheziţionat imobilul unde exista suspiciunea că a depozitat produsele.

Cu această ocazie au fost descoperite peste 50 de produse de îmbrăcăminte și încălțăminte de lux. Acestea purtau însemnele unor mărci consacrate şi valorau peste 60.000 lei. În plus, poliţiştii au găsit 4.700 euro, despre care bănuiesc că ar proveni din vânzarea la negru a produselor.

"Bunurile și banii au fost indisponibilizați și ridicați în vederea continuării cercetărilor, pentru stabilirea prejudiciului total cauzat bugetului consolidat al statului", au transmis reprezentanţii Poliţiei Bihor.

Ancheta continuă pentru documentarea întregii activităţi a bărbatului.

Redactor: Adrian Laboş
Foto: SICE Bihor/ Poliţia Bihor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri