Sari la conținut

Proiect | Noua Piaţă 100 din Oradea va putea găzdui chiar şi concerte

Noua Piaţă 100 din Oradea va fi şi un loc ideal pentru organizarea de concerte. O spun şefii Administraţiei Domeniul Public, care au anunţat că din acest motiv vânzătorii nu vor avea la dispoziţie mese sau piese de mobilier, ci îşi vor aduce de acasă mese pliante sau corturi demontabile. Amenajată pe mai bine de 8 hectare cu o investiţie de 8 milioane şi jumătate de lei, piaţa va fi inaugurată pe 3 noiembrie.

În Piaţa 100 sunt disponibile 1.830 de locuri pentru vânzarea de antichităţi, haine şi alte obiecte şi 1.350 de locuri pentru comercianţii de autoturisme. La cei 8 milioane şi jumătate de lei alocaţi de Primăria Oradea, Administraţia Domeniului Public a adăugat peste 750 de mii de lei pentru lucrări la spaţii comerciale, drum şi porţi de acces ori pentru platforma de deşeuri.

În schimb, comercianţii nu vor avea la dispoziţie tarabe şi vor fi obligaţi să-şi aducă mese pliante şi corturi demontabile. Măsura a fost explicată de directorul ADP, Liviu Andrica: "Vă invit la vechea piaţă să vedeţi ce se întâmplă după ce pleacă. Am transformat-o într-un depozit de gunoaie. Nu se poate ca la o asemenea investiţie, într-o asemenea locaţie să rămână lăzi de bere, scânduri şi te mai miri ce."

Din cele mai bine de opt hectare ale Pieţei, doar 2100 de metri pătraţi sunt ocupaţi de construcţii, printre care 32 de chioşcuri şi patru toalete. Din acest motiv, Piaţa 100 va putea găzdui şi concerte, a anunţat directorul ADP Oradea.

"Urmărind activităţile din Cetate am văzut un aflux de oameni care doresc să asculte muzică şi ne gândim că poate ar fi bine şi în această locaţie, ţinând cont că de lunea până vinerea sau chiar şi sâmbata, dacă facem un efort, putem organiza spectacole."

Accesul spre Piaţa 100 va fi asigurat cu autobuze închiriate de la societatea locală de transport. Acestea vor circula sâmbătă şi duminica, între orele 8 şi 14, din 20 în 20 de minute, din parcarea de la vechea Piaţă Obor.
Noua Piaţă 100 va dispune şi de o parcare interioară cu 628 de locuri.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Etichete: concerte , inaugurare , Digi24 Oradea , comercianți , amenajare , Piaţa 100

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale