Proiect-pilot pentru colectarea selectivă | Resturile alimentare, adunate separat de locatari

Data publicării:
proiect colectare

Peste 12 mii de orădeni vor colecta separat deşeurile biodegradabile, care mai apoi vor fi transformate în compost, la halda de gunoi a oraşului. Este proiectul-pilot de reciclare prin care autorităţile locale vor să crească gradul de colectare selectivă, aflat acum sub 10% la sută. În acest fel, orașul va scăpa și de amenzile date de la Administraţia Fondului de Mediu.

Cu o ţintă de colectare selectivă greu de atins, de 35% pentru acest an, Primăria Oradea, operatorul de salubritate din oraş şi administratorul haldei de gunoi au pus la punct un proiect care ar putea creşte gradul de selectare. Astfel, au fost alese 126 de asociaţii de proprietari din Oradea cu peste 12 mii de locatari care vor fi obligaţi să separe deşeurile în trei fracţii. Pe lângă cele umedă şi reciclabilă, formate în principal din plastic, hârtie şi sticlă, a fost introdusă cea a deşeurilor biodegradabile.

„Ce înseamnă fracţie biodegradabilă în acest moment? Resturile alimentare în primul rând - crude, fierte, prăjite, afumate, carne, peşte, oase, ouă, legume şi fructe, pâine, biscuiţi, zaţ de cafea, pliculeţe de ceai, prosoape şi şerveţele de hârtie folosită”, a explicat Florin Birta, viceprimar al municipiului Oradea.

„Traseul este ales astfel încât să avem o secţiune a oraşului - ne referim la o asociaţie de proprietari fiindcă 75 la sută dintre orădeni stau la bloc - ca să ne putem da seama în ce măsură vom putea să rezolvăm problema depozitării sau reducerii depozitării cu un astfel de proiect”, a declarat Zoltán Pálhegyi, directorul operatorului de salubritate.

Fiecare locatar va primi un recipient de zece litri în care vor arunca în principal resturile alimentare, adică aproape jumătate din totalul deşeurilor pe care le produce. În curtea blocurilor, ţarcurile vor fi dotate cu un container în plus, de culoare maro, de unde pungile de hârtie cu deşeuri biodegradabile vor fi ridicate în fiecare zi de operatorul de salubritate.

„Am optat pentru varianta asta fiindcă mai aveam o altă soluţie. Sacii, pungile biodegradabile, care sunt făcute dintr-un fel de amidon din porumb, dar din statisticile internaţionale în compost hârtia se descompune mult mai eficient”, spune Zoltán Attila Pásztai, directorul ECO Bihor.

Costurile totale ale acestui proiect se ridică la aproximativ 200 de mii de lei, asiguraţi de operatorul de salubritate şi de Primărie. În următoarea perioadă autorităţile locale vor organiza întâlniri cu asociaţiile de proprietari pentru a le explica exact ce au de făcut. Colectarea efectivă va începe de la 1 iunie.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri