Proiecte de suflet | Rotary Oradea strânge fonduri pentru cauze caritabile

Data publicării:
vocile Bihorului rotary

Simfonia Marii Uniri este doar unul dintre proiectele Clubului Rotary din Oradea. Înfiinţat în anii de după Revoluţie, acest club reuneşte oameni de afaceri, artişti şi personalităţi ale vieţii publice din oraș, care încearcă să facă mai frumoasă viaţa celor năpăstuiţi. Doi dintre membrii Rotary Oradea au fost miercuri la Vocile Bihorului, unde au vorbit despre filosofia acestui club exclusivist.

Clubul Rotary Oradea a fost înfiinţat în anul 2000, de un grup de prieteni, cu scopul de a ajuta societatea prin proiecte caritabile şi nu numai. După aproape 18 ani, clubul are peste 40 de membri, din diferite domenii de activitate.

"Aş începe cu deviza noastră: a-ţi ajuta aproapele, a sluji mai presus de tine însuşi. Oriunde sunt oameni care au nevoie de ajutor moral şi material, oameni care ar face multe dacă ar fi sprijiniţi", a precizat Rareş Chiorean, membru fondator Rotary Oradea.

Concertul din Piaţa Unirii are scopul de a strânge fonduri pentru instrumentiştii din Republica Moldova, plătiți cu salarii şi de 100 de dolari pe lună. Contribuţia se va face pe baza invitaţiilor care costă între 50 şi 100 de lei. Cei care doresc pot direcţiona banii şi către reabilitarea Palatului Episcopal Greco-Catolic, afectat de incendiul de săptămâna trecută.

"Puteam să facem un proiect de strângere de fonduri, dar ne-am gândit să avem şi această ofertă culturală. Insist pentru că este un eveniment înaltă ţinută, dar şi de accesibilitate", a explicat Romeo Rîmbu, dirijor, membru Rotary Oradea.

Clubul Rotary Oradea a desfășurat mai multe proiecte sociale prin care a ajutat sute de bihoreni. Unul dintre cele mai impresionante a fost cel în care 1000 de persoane din mediul rural au primit ochelari.

"Unul dintre optometrişti, care era iniţial voluntar, a devenit membru. A văzut ce se întâmplă la noi, că facem ochelarii pentru 1000 de persoane din cele mai izolate localităţi, care nu au bani să vină la Oradea, darămite să îşi mai şi facă ochelari", a povestit Romeo Rîmbu.

Prima întâlnire a clubului Rotary a avut loc în Chicago, în februarie 1905.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment