Protest spontan la Casele de Pensii din Maramureş şi Bihor. Angajaţii sunt nemulţumiţi de salarii

Data actualizării: Data publicării:
greva Pensii Maramures (1)

Au fost proteste spontan în această dimineață în sistemul de pensii. Angajaţii ai şase case judeţene, printre care şi cele din Bihor şi Maramureş, au oprit activitatea timp de câteva ore, nemulţumiţi de salariile mici, lipsa de personal, dar și volumul mare de muncă. Protestatarii au reclamat și lipsa de reacție a Ministerului Muncii la memoriul trimis în urmă cu aproape o lună.

greva Pensii Maramures (1)
greva Pensii Maramures (1)

Încă de la ora 8, toți cei veniți cu probleme la Casa Județeană de Pensii Maramureș au fost opriți chiar de la intrare.

"Dintre toți funcționarii publici, cei care ne aflăm pe anexa Legii salarizării, noi, angajații Ministerului Muncii, avem cele mai mici salarii. Bruturile noastre se situează între 2 mii și 4 mii de lei", susţine Daniela Vasile, angajat al Casei Județene de Pensii Maramureș.

Nemulțumirea angajatilor vizavi de salarii a fost adusă la cunostința Ministerului Muncii printr-un memoriu trimis, în numele a 33 de Case Judeţene de Pensii din ţară, în urmă cu o lună.

"Având în vedere că, până la această dată, nu am primit niciun răspuns la acest memoriu, am hotarât să facem un protest spontan să fim și noi băgați în seamă", a explicat Florin Cuc, de la Casa Județeană de Pensii Maramureș.

"Responsabilitatea pentru ce ai lucrat și ce ai semnat rămâne valabilă 50 de ani, da?! Și salariile sunt la jumătate față de colegii de la Casa de Asigurări de Sănătate, Statistică, Finanțe. Numărul de salariați este foarte mic, volumul este în creștere. Plata orelor suplimentare este interzisă prin lege, dar dacă nu terminăm treaba suntem sancționați", susţine Doina Șulean, angajată a Casei Județene de Pensii Maramureș.

Deși s-au văzut nevoiți să aștepte cu orele în fața institutiei, oamenii veniti din tot județul s-au arătat înțelegători față de acțiunea de protest a funcționarilor.

"Mă încurcă că, vedeți dumneavoastră, stau de dimineață în frigul ăsta și nu mai pot. Dar... fiecare cu drepturile lui."

"Asta e. Dacă nu se protestează, nu se rezolvă nimic, văd că. Asta e, asta e România."

În Maramureș, la Casa Județeană de Pensii lucrează în total 71 de angajați care deservesc o populație de 117 mii pensionari.

Începând cu ora 11 au oprit activitatea şi cei 95 de funcţionari ai Casei de Pensii Bihor.

"Uitaţi-vă acolo, să vedeţi: v-am dat fluturaşele - 1200 şi ceva de lei după 21 şi ceva de ani în casa de pensii şi am 35 de ani vechime", spune Ana Mărcuţ, casier.

"Noi am rămas, faţă de colegii din aceeaşi familie ocupaţională, în urmă cu salarizarea având cele mai mici salarii din tot sistemul bugetar în acest moment", susţine Ştefan Keşeru, reprezentantul salariaţilor din Casa de Pensii Bihor.

Acţiunea de protest a luat sfârşit în jurul orei 13.

Reporter/foto: Izabela Jurasko / Operator: Kristian Kosa
Reporter: Bogdan Costea / Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri