Psiholog pentru magistraţi

Data publicării:
stire 20psiholog-51622

Magistraţii care simt presiune asupra lor sau care se simt epuizaţi din cauza volumului mare de muncă pot beneficia de şedinţe gratuite la psiholog. Terapeutul de insanţă va asigura asistenţa psihologică a personalului Curţilor de Apel şi a instanţelor de judecată din circumscripţia acesteia.

''În acest fel vom ajuta personalul să-şi poată gestiona acest stres ocupaţional deoarece încărcătura este foarte mare comparativ cu alte categorii de personal din sistemele publice '' a afirmat Camelia Borlean - psiholog în cadrul Curţii de Apel Oradea

''Rolul psihologului este de a sprijini pe preşedintele Curţii în exercitarea anumitor atribuţii şi de a întocmi un raport anual asupra activităţii sale pe care-l prezintă preşedintelui '' susține Adrian Haş-expert pe comunicare în cadrul Curţii de Apel Oradea

Evaluarea angajaţilor instanţei este obligatorie, dar şedinţele de consiliere psihologică sunt opţionale. Psihologul de la Curtea de Apel Oradea va avea de discutat cu peste 100 de angajaţi.

'' Apreciez prezenţa psihologului în cadrul Curţii de Apel ca fiind una benefică din punctul de vedere al desfăşurării activităţii în bune condiţii cu atât mai mult cu cât volumul de activitate a crescut substanţial în ultimul timp'' ne-a spus Claudia Rus-judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea

Magistraţii sunt primii angajaţi din sistemul public care au cerut psiholog pentru consiliere şi terapie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri