Recensământul enoriaşilor din Bihor

Data publicării:
Biblia

Recensământul populaţiei arată că, în afară de penticostali, şi numărul enoriaşilor celorlate minorităţi religioase din Bihor a scăzut mult în ultimii zece ani. Însă cea mai mare scădere se observă în cazul majorităţii ortodoxe. 

Potrivit datelor Direcţiei de Statistică Bihor în judeţ sunt puţin peste 320 de mii de ortodocşi, 95 de mii de reformaţi, 48 de mii de romano-catolici, 37 de mii de penticostali, 21 de mii de baptişti, 12 mii de greco-catolici şi 1839 de adventişti de ziua a şaptea.

De menţionat este faptul că la ultimul recensământ oamenii nu au fost obligaţi să-şi declare religia şi, spun statisticienii, în condiţiile în care populaţia scade este normal să se întâmple acelaşi lucru şi la nivel de religie.

În rândul ortodocşilor se înregistrează o scădere de 37 de mii de enoriaşi faţă de acum zece ani, în timp ce reformaţii sunt mai puţini cu peste 13.500.

Şi romano-catolicii au scăzut ca număr cu peste 7 mii la nivel de judeţ iar greco-catolicii cu 1416 de enoriaşi.

O scădere ceva mai mică se înregistrează în rândul baptiştilor unde doar 360 de credincioşi au dispărut din acte în timp ce adventiştii de ziua a şaptea sunt mai mulţi cu 12 persoane.

Singura religie unde se înregistrează o creştere destul de mare este cea penticostală unde în ultimii zece ani s-au alipit 3646 de oameni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri