Relaxare în a treia zi de Paşte, la călărie sau la plimbări cu hidrobicicleta

Data publicării:
relaxare Ineu

Miruna Băcuş a preferat să-şi petreacă ultima zi de vacanţă la călărie. Face de patru ani echitaţie, iar astăzi a vrut să profite de timpul liber ca să se pregătească pentru competiţia de la vară.

"- Cea de-a treia zi de Paşte am ales să mi-o petrec împreună cu căluţii, am venit să mă relaxez având în vedere că este şi ultima zi de vacanţă.
- Iei ore de călărie?
- Da, iau. Timp de patru ani am luat şi iau şi acum.
- De ce ai ales acest sport, echitaţia?
- Îmi plăceau de mică căluţii."

Pasionat de cai este şi Alexandru Trandafir, care vede în acest sport nobil un stil de viaţă.

"E foarte important să creăm o legătură foarte strânsă şi cu calul. Te şi relaxează şi te şi dezvoltă atât fizic, cât şi în interior te maturizează foarte mult."

"Prima oară învăţăm să coordonăm calul stânga dreapta, opriri- porniri, tot ce înseamnă coordonare, strunirea calului, mai bine spus", explică Gabriel Ponta, instructor de călărie.

Cei care au ajuns în zona de agrement au avut la dispoziţie şi alte variante de a-şi petrece timpul liber.

"- Copiii s-au plimbat pe aici şi acum au zis că vor să meargă să urce călare pe cal.
- E binevenită o ieşire în aer liber?
- Acum e bine."

"Complexul nostru oferă servicii de echitaţie, un teren de golf pentru doritorii care vor să înveţe golf, plimbări cu hidrobicicletele, tras cu arcul şi pescuit sportiv", a detaliat Ciprian Padrea, director de evenimente.

De miercuri, elevii se întorc la cursuri, iar angajaţii care au mai avut liber şi a treia zi de Paşte vor reveni la muncă.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri