Restricţii în zone centrale din Oradea din cauza unor lucrări

Data actualizării: Data publicării:
lucrari termie

În două zone intens circulate din Oradea sunt impuse restricţii ca urmare a unor lucrări executate în aceste locuri. Într-unul dintre cazuri măsurile sunt luate de azi, în timp ce în zona Parcului Traian restricţiile intră în vigoare de luni, 14 mai.

foto: arhivă

De azi, 10 mai, până în dimineaţa de 15 mai, circulaţia rutieră va fi închisă pe strada Menumorut, banda spre bulevardul Dacia dinspre piața Decebal, porțiunea cuprinsă între strada Mihai Eminescu și strada Nicolae Jiga. Circulația va fi deviată cu ajutorul indicatoarelor de ocolire pe strada Roman Ciorogariu și strada Gheorghe Lazăr. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor de reparații la instalația de monitorizare a rețelelor de termoficare prin fibră optică.

De luni, 14 mai, va fi închisă circulația rutieră în Parcul Traian, tronsonul din dreptul Penitenciarului Oradea, până la intersecția cu strada Andrei Șaguna.

„Circulația va fi deviată pe străduța aflată pe partea stângă înainte de a ajunge la penitenciar dispre Roman Ciorogariu, care își va schimba sensul, iar parcările din fața Palatului de Justiţie vor fi desființate provizoriu în așa fel încât prin porțiunea din fața tribunalului să se poată circula în dublu sens pentru cei care au fost deviați”, au transmis reprezentanţii Primăriei Oradea.

Circulația va fi închisă timp de trei săptămâni la solicitarea Companiei de Apă Oradea, care efectuează lucrări de reabilitare și extindere rețele de apă, canalizare menajeră și pluvială.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri