Reţeta săptămânii | Doradă cu pesto și piure de conopidă

Data publicării:
retet saptamanii

Doriți o mâncare atipică pentru acest sezon, dar în același timp rapid de preparat și cu un gust desăvârșit? Vă recomandăm atunci fileul de dorad[ cu pesto din roșii și migdale, acompaniat de piure de conopidă. În doar 30 de minute, preparatul va fi gata și vă asigurăm că va satisface toate gusturile.

Pentru acest preparat este nevoie de file de doradă, conopidă, roșii uscate și fulgi de migdale. La acestea se adaugă untul, smântâna de gătit, ceapa și usturoiul. Primul pas este prepararea garniturii, mai exact a piureului de conopidă.

„Vom pregăti conopida și anume o desfacem în mai multe floricele. Acum o vom stropi cu ulei de măsline, care ajută la caramelizare și pentru a obține o culoare frumoasă, un pic de piper și sare pentru gust", spune chef Mihaela.

După ce conopida a fost introdusă în cuptor la o temperatură de 180 de grade, urmează prepararea pesto-ului. Pentru un gust mai aromat se adaugă și frunze de busuioc.

„Vom toca rustic frunzele de busuioc și mărunt cățelul de usturoi. Adăugăm roșile uscate, împreună cu uleiul, migdalele fulgi, busuioc și usturoi."

Ingredientele trebuie mixate în blender cel puțin două minute, astfel va ieși un pesto foarte cremos. După prepararea pesto-ului, ne ocupăm de piureul de conopidă.

„Voi adăuga ceapa tocată, usturoiul și cimbrul. Adaug 150 de ml de smântână de gătit, o adaug ultima pentru că nu vreau să se separe. O folosim pentru cremozitatea piureului nostru."

Următorul pas e prepararea peștelui care, după ce a fost crestat și condimentat, va fi prăjit în 30 de grame de unt. La final garnitura este așezată în farfurie, iar deasupra este pus fileul stropit cu sos. Pentru aspect pot fi adăugați câțiva muguri de mazăre.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri