Rochii de gală realizate în Maramureş şi vândute în buticuri, la Paris

Data actualizării: Data publicării:
rochii de gala

Au trecut doi ani de când doi tineri din Baia Mare au mizat totul pe un vis. Au renunțat la slujbele lor şi, din pasiunea pentru culoare și modă, au creat un brand: rochii de gală, "planșe" pentru motive florale în acuarelă. Creațiile lor încântă prin simplitate şi le-a adus aprecieri chiar dincolo de hotarele țării, la Barcelona sau Paris.

Mădălina Zlampareț are 28 de ani și este originară din Botoșani. Pictează de la 11 ani și spune că poveștile în acuarelă reprezintă pasiunea ei.

"Sunt foarte pasionată de pictură. Am studiat pictura încă din clasa a V-a, apoi am terminat Facultatea de Artă și Design, am studiat un semestru pictura și în Franța."

De doi ani, ea și soțul său, Andrei, au mizat totul pe culoare. Au renunțat la locurile de muncă din Cluj-Napoca și s-au mutat în Baia Mare. Acum pictează și croiesc povești sub forma unor rochii de gală.

"Mădălina face design-ul rochiei, face schița, creează imprimeul, respectiv îl pictează în acuarelă după care transpunem acel imprimeu de pe hârtie pe material cu ajutorul unor prese", explică Andrei Zlampareț, managerul brandului.

"Inspirația noastră este în primul rând din natură. Florile sunt principalul element, dar când vine vorba de o comandă, cand vine o clientă la noi, atunci pictăm ceea ce își dorește ea", completează Mădălina Zlampareț, designer de rochii de gală.

Mădălina și Andrei vorbesc cu drag despre munca lor. Formează o echipă și acasă, dar și la atelier. Rezultatele nu au întârziat să apară odată cu numărul mare de cliente care le-au comandat rochii de gală.

"Mi se pare foarte inovator și faptul că eu mă regăsesc în print e extraordinar. Și nu sunt două la fel. La evenimentul respectiv n-au fost două ca mine", se mândreşte Janina Borșan, clientă.

"Mă simt minunat, mă simt onorată să port această creație minunată a Mădălinei", spune Ingrid Orosz, model.

În ultimul an, creațiile lor au ajuns și peste hotare. În luna aprilie, Mădălina și Andrei au participat la Bridal Fashion Week în Barcelona. Tot de câteva luni, rochițele lor imprimate se vând și în două buticuri din Paris.

"Ne bucurăm că am reușit să ajungem acolo, ne bucurăm că suntem în Paris. E o onoare pentru noi", susţine Andrei Zlampareț.

Ca materiale, cei doi folosesc tafta, voal, tul sau organza. Prețurile pentru o astfel de rochie încep de la 1800 de lei și pot ajunge până la 3000 de lei, în cazul modelelor făcute la comandă.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri