S-a redeschis casa Darvas-La Roche

Data publicării:
sediu FC Bihor

Invitaţii prezenţi joi seara la evenimentul de deschidere a casei Darvas-La Roche au avut posibilitatea să viziteze întregul imobil care a fost construită între anii 1911-1912 pentru Darvas Imre, un întreprinzător evreu în domeniul exploatării lemnului. Alfred La Roche a fost un bancher din Elveţia, acţionar la firma înfiinţată de Darvas.

"Casa este unicat în întreaga arhitectură europeană pentru că ea aparţine stilului secesion de inspiraţie vieneză. O arhitectură extrem de îndrăzneaţă, o decoraţie de lux. Interioarele care reconstituie atmosfera de 1900, din acea Belle Epoque", consideră Ramona Novicov, critic de artă.

Casa a fost cumpărată în anii '30 de o familie din oraş, care a avut de suferit ulterior în timpul Holocaustului. Comuniştii i-au obligat pe moştenitori să locuiască doar la etajul clădirii. Prezentă la evenimentul de joi şi desemnată ghid al clădirii, fiica proprietarului, Iudith Simion, şi-a adus aminte de anii în care a locuit în casa Darvas-La Roche.

"Asta a fost mobila noastră, respectiv mobila mea. Stăm în dormitorul meu. Oglinda aceea este mai bătrână decât mobila la sfârşitul secolului al XVII-lea. A rămas ca prin minune, a supravieţuit războiului."

După ce a găzduit la parter sediul clubului FC Bihor, clădirea se află acum în totalitate În prezent, a intrat în totalitate în proprietatea administraţiei locale, iar Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor s-a ocupat în ultimele două luni de lucrări de salubrizare.

"Igienizare, securizare, totul pentru o bună conservare în bunăstare ceea ce am preluat", spune Adriana Lipoveanu, de la Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor.

Administraţia locală va accesa fonduri europene ca să reabiliteze complet casa, care se va transforma în următorii doi ani într-un Muzeu Art Noveau. Între timp, aici se vor desfăşura mai multe evenimente.

"Această casă va deveni Muzeu Art Noveau după ce va fi restaurată. Dar până atunci, iată că am găzduit şi o vom arăta tuturor orădenilor şi turiştilor expoziţia "Natură şi Art Noveau", adusă de la Bruxelles", a precizat Angela Lupşe, din cadrul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor.

Turiştii pot vizita casa începând de azi, iar expoziţia de la parter poate fi admirată gratuit de marţi până duminică. Accesul la etaj se face pe baza unei taxe de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.

Reporter: Romana Fărcaş
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri