Sari la conținut

S-au blocat exproprierile pentru drumul expres din Oradea

Sándor Pásztor, consilier local din partea UDMR, spune că "oamenii din zonă sunt debusolaţi au auzit nişte preţuri, au auzit nişte valori, nu s-a discutat concret şi direct la faţa locului cu ei".

"Legea prevede foarte clar că intenţia de demarare a unui astfel de proiect trebuie notificat prin poştă, lucru care nu s-a întâmplat", explică Cristian Puşcaş, consilier local din partea PDL.

Proprietarii din zona străzilor Graurilor şi Gheorghe Doja, al doilea tronson al drumului expres, spun că singurul contact cu reprezentanţii primăriei l-au avut când aceştia au venit să facă evaluarea imobilului. Atunci au aflat că va fi demolată casa în care trăiesc de 26 de ani. "Au intrat, au măsurat. Am întrebat pentru ce aţi venit, de ce aţi venit şi atunci au spus că din cauză că se demolează casa pentru drum", îşi aminteşte Beatrice Czifra.

Reprezentanţii direcţiei care coordonează proiectul drumului expres spun însă că măsurătorile au fost făcute cu acordul proprietarilor.

"Am contactat în scris persoanele fizice şi juridice care deţin imobile, terenuri şi clădiri în vederea începerii măsurătorilor pe teren, măsurătorilor topografice, studii geotehnice", susţine Anamaria Sava, consilier al Direcţiei de Management Proiecte din Primăria Oradea.

Proprietarii de case şi terenuri aflate în zona drumului care doreşte să decongestioneze traficul de pe bulevardul Magheru şi Strada Republicii spun că singurele informaţii le au din presă, nicidecum din înştiinţări oficiale ale autorităţii locale.

"Nu ştim preţuri concrete, cum se vor decurge exproprierile, pe unde va veni traseul exact al acestui drum."

"Pentru imobilele afectate în tronsonul 2 al coridorului de expropriere comunicare se va putea face doar după ce acest material va primi acceptul Consiliului Local", spune Cristian Popescu, directorul adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea.

Viitorul drum expres din Oradea va lega zona Străzii Făcliei de cea a podului Teodor Neş şi presupune exproprieri de case şi de terenuri pe trei tronsoane. Pentru primul tronson au fost aprobate despăgubiri în valoare de 2,1 milioane de lei.

reporter: Edina Szomoru 
operatori: Darius Pop, Ciprian Platona

Etichete: Digi24 Oradea , consilieri , blocare , locuitori , exproprieri , drum expres

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale