Sari la conținut

Sărbătoarea pâinii noi | 250 de kilograme de pâine au fost împărţite în Piaţa Unirii

250 de kilograme de „pâine nouă" au fost împărțite duminică, în prima zi a Carnavalului Florilor, în centrul Oradei. E vorba despre pâinea coaptă din făina făcută din grâul recoltat vara aceasta, pe care mai mulţi brutari au adus-o în Piaţa Unirii. A fost respectată o tradiţie din satele din nordul Bihorului, unde sătenii celebrau în acest fel ziua recoltei. În centrul Oradei au mai venit comercianţi, meşteri şi artişti de pe Valea Ierului.

Un sobor format din patru preoți a sfințit pâinea făcută din grâul recoltat la începutul lunii august. 250 de kilograme de pâine au fost împărțite apoi celor care au asistat la eveniment.

"Pâinea este făcută din făina care a fost strânsă în urma unei acțiuni caritative de la agricultorii din Bihor. S-a strâns mai multă cantitate de grâu, iar făina obținută va fi împărțită la diferite orfelinate din județ", spune Istvan Csomortanyi, organizatorul evenimentului.

Este primul an în care "Sărbătoarea pâinii noi" a fost marcată și la Oradea. Cu această ocazie, la standurile din Piaţa Unirii trecătorii au găsit de la brânzeturi, vin sau săpunuri naturale. Printre cele mai căutate a fost standul cel cu turtă dulce.

"Depinde de model, de ornament - de exemplu, ăsta e un model mai complicat. Inimioare, merg întotdeauna", susţine Elvira Tako, producător de turtă dulce.

Cuioşii au fost atraşi şi de costumele tradiționale maghiare.

"Pentru un costum de bărbați, cam două zile e de lucru, costă 550 de lei. Un costum de dame, sacou și fustă, costă 425 de lei", explică Francisc Bojo, producător de costume tradiționale.

Şi produsele apicole au fost apreciate. "Miere de mai multe feluri din rapiță, de salcâm, din tei, miere polifloră. Lângă asta avem, tinctură de propolis, polen semiuscat din județul Harghita", îşi prezintă marfa Laszlo Bodo, apicultor din Satu Mare.

Pe tot parcursul zilei mai multe ansambluri maghiare le-au oferit celor prezenți în Piața Unirii, un spectacol de muzică și dans.

Evenimentul din Piaţa Unirii a fost pregătit de Primăria Oradea şi Asociaţia Sfântul Ladislau. În paralel, Consiliul Judeţean Bihor a organizat o manifestare asemănătoare în Parcul Bălcescu, unde au venit meşteri tot de pe Valea Ierului.

Toate acțiunile au avut loc pe 20 august, una dintre sărbătorile naţionale ale Ungariei.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegeduș
Editor web: Adrian Laboş

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale