Şase sirieni, prinşi în timp ce încercau să iasă ilegal din România

Data actualizării: Data publicării:
SIRI1

Şase cetățeni sirieni au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Valea lui Mihai în timp ce încercau să iasă ilegal din țară. Aceştia au recunoscut că voiau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schengen.

SIRI
SIRI

Captura a fost făcută duminică dimineaţa, în jurul orei 6. În baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Valea lui Mihai i-au descoperit, la o distanţă de 300 de metri de fâşia de graniţă, pe cei şase asiatici. Era vorba despre patru adulţi şi doi copii.

"Polițiștii de frontieră au dus persoanele în cauză la sediul sectorului pentru continuarea verificărilor. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni, adulții având vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, iar minorii au vârste de 2, respectiv 8 ani. Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul-şef Laura Bondar.

Cei şase s-au ales cu dosar penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ITPF Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri