Sari la conținut

SATU MARE. Poliţist reţinut de DNA Oradea pentru mită

Un agent de Poliţie din Satu Mare a fost reţinut de procurorii DNA Oradea sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie-decembrie 2016, agentul Man Cosmin Vasile, din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, ar fi pretins mită de la o persoană cercetată într-un dosar de amenințare. Mai precis, i-a cerut să achite între 28 de mii şi 56 de mii de euro, valoarea unui teren pe care poliţistul voia să-l cumpere.

Pentru că proprietarul nu a vrut să vândă terenul, agentul i-a cerut celui cercetat să-i cedeze un teren de 800 de metri pătraţi, aflat lângă locuinţa sa. În schimb, agentul ar fi promis că va propune clasarea cauzei în care denunţătorul era cercetat şi că va interveni pentru returnarea unui pistol.

Poliţistul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Redactor: Adrian Laboş

Pe aceeași temă